În instanţă pentru taxa radio

În instanţă pentru taxa radio

În ultimii doi ani, doar la Cluj-Napoca, 1.391 de firme au fost date în judecată de Societatea Română de Radio pentru neplata taxei. Costurile proceselor depăşesc uneori restanţele.

Mii de societăţi comerciale din toată ţara au fost date în judecată de Societatea Română de Radio (SRR) pentru că nu şi-au mai achitat, din 2004, taxa radio în valoare de 30 de lei pe lună.

Numai la Judecătoria Cluj-Napoca, din 2008 şi până în prezent, au fost deschise 1.391 de astfel de acţiuni prin care SRR vrea să recupereze restanţele chiar şi de acum şase ani. Magistraţii au admis însă în parte cererea SRR, deoarece Codul Civil prevede că nu poate fi solicitată plata retroactivă decât pe o perioadă de maximum trei ani.

Astfel, în unele cazuri, cheltuielile de judecată au fost mai mari decât valoarea restanţelor recuperate de SRR. Un astfel de exemplu este cel al firmei Vlădeasa Perla Apusenilor SRL, dată în judecată de SRR anul trecut, pentru neplata taxei din anul 2004, fiind vorba despre suma de 468 de lei. Magistraţii au admis însă doar plata a 70 de lei, pentru anii 2005-2006.

În plus, patronul firmei, Dorel Raţiu, a declarat în faţa instanţei că firma sa nu a mai avut activitate din 2004 şi că nu i se pare normal să achite un serviciu pe care nu l-a folosit.

Au recuperat de două ori mai puţini bani

Pe de altă parte, cheltuielile în cazul procesului dintre SRR şi societatea respectivă au fost de 156 de lei: 64,79 de lei a fost taxa de timbru, iar 90 de lei au costat cele 18 citaţii trimise în timpul procesului.

„În alte ţări din UE astfel de procese nu ar avea loc. În aceste ţări, se evaluează costul procesului, şi dacă acesta e mai mare decât suma de recuperat, procesul nu mai are loc”, ne-a explicat un magistrat de la Judecătoria Cluj- Napoca.

În final, deşi a plătit cheltuieli de judecată de 156 de lei, SRR a obţinut în justiţie doar suma de 70 de lei, deşi solicitase plata unor restanţe de 468 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News