În ce cartiere ale marilor oraşe se plătesc cele mai mici chirii
- Valentin Roman
- 18 martie 2011, 00:37
Chiriile în marile oraşe ale ţării s-au ieftinit cu aproximativ 12% în intervalul septembrie 2010-februarie 2011, cele mai semnificative reduceri fiind înregistrate în Constanţa şi Timişoara, relevă un studiu realizat de portalul imobiliare.ro
Chiriile pentru garsonierele din cartierele bucureştene pornesc de la 150 de euro/lună, în timp ce în Cluj-Napoca şi Timişoara, cu aceeaşi sumă pot fi închiriate garsoniere chiar şi în zone semi-centrale. Î
n Braşov, preţurile practicate sunt chiar mai mici, chiriile pentru garsoniere pornind de la 120 de euro/lună.
În Capitală, în prezent, chiria unei garsoniere în zone precum Rahova, Militari sau Berceni porneşte de la 150 de euro/lună. Pe de altă parte, pot fi găsite apartamente cu două camere la preţuri începând de la 200-220 de euro/lună în zone precum 13 Septembrie, Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Crângaşi sau Drumul Taberei. Chiriile în cazul apartamentelor cu trei camere pornesc de la 250 de euro/lună în Berceni, Colentina sau Camil Ressu.
În Braşov, cu 120 euro/lună pot fi închiriate garsoniere mobilate şi utilate în cartierele Tractorul sau Bartolomeu. În această perioadă, preţurile apartamentelor cu două camere pornesc de la 150 de euro/lună în zonele Florilor, Răcădău, Griviţei sau în apropierea Spitalului Judeţean, iar cele ale apartamentelor cu trei camere de la 200 de euro/lună în 13 Decembrie sau Tractorul.
La Cluj-Napoca, în cartierele Floreşti sau Horea, de exemplu, pot fi închiriate garsoniere cu 150 de euro/lună. În această perioadă, preţurile apartamentelor cu două camere pornesc de la 170 de euro/lună în Andrei Mureşanu sau Floreşti, iar cele ale apartamentelor cu trei camere de la 270 de euro/lună în zonele Bună Ziua, Zorilor sau Mănăştur.
Constanţa, Iaşi şi Timişoara, chirii similare la garsoniere
În principalul oraş de pe litoral, Constanţa, în zonele CET sau Energia, preţul cerut pentru închirierea unei garsoniere mobilate, în stare bună porneşte de la 140 de euro/lună. În acelaşi timp, pentru un apartament cu două camere, preţul chiriei porneşte de la 170-180 de euro/lună, astfel de oferte pot fi găsite cu precădere în zonele Boema, Tomis Nord sau Tăbăcărie.
Apartamentele cu trei camere pot fi închiriate cu 250 de euro/lună, zonele cu cele mai multe oferte pe piaţă fiind Far, Tomis II, Tomis Nord sau Dacia.
La Iaşi pot fi găsite garsoniere la preţuri care pornesc de la 140 de euro/lună în Tătăraşi sau Podu Roş. În Tătăraşi preţul de închiriere al apartamentelor noi cu două camere porneşte de la 230 de euro/lună. În cazul apartamentelor cu trei camere, preţul solicitat de proprietari se situează în jurul sumei de 280-300 de euro/lună.
În cartierele timișorene Matei Basarb sau Bălcescu, preţul cerut pentru închirierea unei garsoniere mobilate, în stare bună, porneşte de la 140 de euro/lună.
În acelaşi timp, pentru un apartament cu două camere, preţul chiriei porneşte de la 170-180 de euro/lună, astfel de proprietăţi pot fi găsite în Take Ionescu, Aradului sau la Centrul Bancar. Pentru un apartament cu trei camere, chiria porneşte de la 220-250 de euro/lună în Dacia sau Bucovina.