În atenţia lui Mitică! Rangers, în Liga a 4-a! "Decizia a fost luată în interesul corectitudinii sportive"

În atenţia lui Mitică! Rangers, în Liga a 4-a! "Decizia a fost luată în interesul corectitudinii sportive"

Coşmarul celebrei grupări scoţiene Glasgow Rangers continuă. Exclusă din primul eşalon al fotbalului scoţian, dar cu speranţa de a evolua în liga a doua, Rangers a ajuns în cele din urmă în a patra!

Înglodată în datorii, gruparea "protestanţilor" nu a fost iertată de oficialii fotbalului scoţian. Cu 25 de voturi din 30, aceştia au votat astăzi retrogradarea lui Glasgow Rangers în Liga a 4-a!

"Decizia a fost luată în interesul corectitudinii sportive", au anunţat "călăii" lui Rangers.

La sfârşitul şedinţei, reprezentanţii clubului Glasgow Rangers au intrat în sală şi au aflat vestea. "Au primit anunţul cu demnitate", a povestit ulterior un oficial al federaţiei scoţiene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Manageriată catastrofal, echipa care deţine recordul mondial de titluri câştigate, 54 (!), a ajuns în sezonul trecut la datorii de aproape 170 de milioane de euro.

Iniţial, Rangers a fost depunctată, pierzând orice şansă de a se mai lupta la titlu cu marea ei rivală, Celtic Glasgow. Ulterior a fost exclusă din prima ligă.

În aceste condiţii, Celtic nu va avea rival în Scottish Premier League cel puţin trei ani, în timp ce Rangers, pentru prima oară în istorie retrogradată, va da piept sezonul viitor cu echipe precum Annan Athletic, Berwick Rangers, Elgin City, Montrose, Peterhead sau Stranraer. Internaţionalul român Dorin Goian va pleca probabil de la Rangers. El acceptase o diminuare a salariului şi perspectiva de a rămâne la echipă în liga a doua. FC Petrolul Ploieşti e interesată de Goian, nefiind astfel exclus ca el să revină în Liga I.