De la începutul anului şi până în prezent, 121 de cetăţeni moldoveni care şi-au prelungit în mod ilegal şederea în judeţul Iaşi au primit decizii de returnare în ţara natală, iar 17 români care le făcuseră acestora invitaţii în România au fost amendaţi.
„Cetăţenii moldoveni vin în România şi uită să mai plece. Ieşenii au început să se ferească să le mai facă invitaţii în România pentru că se tem de repercusiuni, noi mereu îi vizităm şi îi întrebăm ce au mai făcut cu invitatul lor. Dacă cetăţeanul moldovean depăşeşte termenul de şedere îl amendăm pe cel care i-a făcut invitaţia, amenda e între 2.000 – 3.000 lei. Pe teritoriul judeţului avem, la ora actuală, în jur de 20 de cetăţeni moldoveni care sunt în curs de identificare în vederea repatrierii, restul, până la 97, sunt mai mult ca sigur plecaţi deja în Occident, după ce au ieşit fraudulos din ţară”, a declarat comisar Sorin Gaiţă, şeful Serviciului pentru Imigrări Iaşi.
Având în vedere situaţia actuală din Republica Moldova, autorităţile ieşene se aşteaptă la creşterea numărului celor care încalcă termenul legal de şase luni de şedere în România.