Constănţeanul a punctat în toate partidele oficiale ale celor de la ŢSKA Sofia din acest sezon şi a băgat spaima în stelişti.
Fotbalistul Ianis Zicu le dă fiori steliştilor înainte de "dubla" din play-off-ul Ligii Europa. Machidonul, aflat într-o formă de zile mari, a marcat din nou, sâmbătă, pentru ŢSKA Sofia în partida de pe teren propriu cu Cernomoreţ Burgas, încheiată cu scorul de 1-0, contând pentru etapa a doua din campionatul vecinilor de la Sud de Dunăre. "Arma românească" Ianis Zicu a înscris în toate cele trei partide oficiale disputate de ŢSKA Sofia în acest sezon: cu Litex Loveci, în Supercupa Bulgariei (scor 3-1), cu Lokomotiv Sofia (2-1) şi cu Cernomoreţ Burgas (1-0). În partida de sâmbătă lui Zicu i-a mai fost anulată o reuşită pentru ofsaid.
Ianis Zicu şi colegii lui au promisă o primă colectivă foarte generoasă - 600.000 de euro - ca s-o elimine pe Steaua. Prestaţiile lui Ianis i-au încântat pe jurnaliştii din ţara vecină.
"A fost slab în Serie A, dar este bun pentru Bucureşti şi Sofia. Joi, împotriva Stelei, ŢSKA va disputa unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. Împotriva românilor, Milen Radukanov (n.r. - antrenorul de la ŢSKA) va scoate chiar arma lor, românul Ianis Zicu. Acesta va încerca să înscrie împotriva singurei echipe mari din România la care nu a jucat", a notat publicaţia "7 zile sport" în materialul intitulat "Ianis Zicu, arma românească a lui ŢSKA". 2 goluri a reuşit până acum Ianis Zicu în partidele disputate împotriva "roş-albaştrilor", unul când evolua la Dinamo (în 2005) şi unul pentru Rapid (în 2006) SUPOZIŢIE Ajunge palmaresul Stelei la Hagi? Războiul dintre Steaua şi MApN, proprietarul arenei din Ghencea, s-a intensificat în ultimele zile, deşi, nu cu mult timp în urmă, relaţiile păreau să se fi detensionat, iar Gigi Becali spunea că echipa va reveni repede "acasă". "Roş-albaştrii" se plimbă cu casa în spate prin toată ţara, iar supoziţiile pe relaţia cu MApN şi pe viitorul arenei din Ghencea s-au înmulţit. Ultimul scenariu, mai degrabă fantezist, susţine că Gică Hagi vrea să-şi aducă echipa, Viitorul Constanţa (din Liga a II-a), pe arena de la marginea Bucureştiului.
Mai mult, dacă Ministerul va recâştiga în instanţă numele, culorile şi palmaresul Stelei, acestea ar putea trece apoi în mâinile "Regelui". MApN a dat recent Steaua în judecată pentru recuperarea numelui, dar este greu de crezut că mai poate pune mâna pe bunurile ajunse în mâna fostului oier Gigi Becali. Citiţi şi:
- Biletele la Steaua - ŢSKA Sofia costă întră 10 şi 100 de lei
- Florentin Petre: "ŢSKA este favorită contra Stelei"