Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a primit ieri, printr-o lege a parlamentului, "puteri excepţionale", timp de 18 luni.
Prin acest cadrul legislativ, Hugo Chavez va putea promulga legi în domeniile securităţii, apărării naţionale, finanţelor, cooperării internaţionale, transporturilor, serviciilor publice şi utilizării pământului. Preşedintele Venezuelei a anunţat încă de joi seara că "primele 20 de legi sunt cvasipregătite".
"Legea îl autorizează pe preşedintele Republicii să emită decrete cu rang, valoare şi forţa legii în domeniie în care a fost împuternicit", a declarat preşedinta Parlamentului, Cilia Flores.
Foarte puţini parlamentari ai opoziţiei au fost prezenţi în sală. Din ianuarie, opoziţia va avea 67 din cele 165 de locuri ale noii Adunări.
Noua lege care îi oferă lui Chavez "puteri excepţionale" nu va putea fi combătută de opoziţie, întrucât ar avea nevoie de 60% din voturile deputaţilor.
Reacţia opoziţiei în presă nu a întârziat să apară. Astfel, deputatul Ismael Garciaa declarat că "planul guvernului este să încerce să retragă orice putere Parlamentului şi să guverneze în manieră absolut autocratică de la 1 ianuarie". Ideea este susţinută şi de SUA. Philip Crowley, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat că Hugo Chavez "pare să găsească mijloace creative pentru a-şi justifica puterile autocratice". Chavez, aflat la putere din 1999, Hugo Chavez a cerut parlamentului, pe 14 decembrie, să i se permită să conducă ţara, timp de un an, prin decrete legislative.