Hraniti-va copiii corect

Hraniti-va copiii corect

Unii copii mananca prea mult fast-food si au o alimentatie dezordonata, in timp ce altii se indoapa cu dulciuri.

Nu va ingrijorati prea tare daca situatia este pe termen scurt; insa trebuie sa invatati copilul cum sa se alimenteze corect.

Daca e obisnuit de mic cu o dieta sanatoasa, copilul va avea un organism puternic si va evita mai usor problemele cu greutatea. Este important sa manance legume, fructe, cereale, produse lactate si carne (mai putin pe cea de porc, mai mult pe cea de peste). Iata zece ponturi care va pot ajuta sa imbunatatiti alimentatia copilului, prezentate de publicatia britanica „The Times”:

1. Fara lichide in exces. Copiii care se indoapa cu apa ori suc inainte sa se se hraneasca nu vor avea pofta de mancare; de aceea, nu este bine sa-i lasati sa bea prea multe lichide intre mese. Obisnuiti-i sa bea mai putine lichide, in special cu o ora inainte de masa. Dupa ce au terminat de mancat, dati-le ceva de baut (de preferat apa plata ori suc diluat), astfel incat sa ajunga la senzatia de satietate.

2. Atentie intre mese! Unii copiii nu au pofta de mancare din cauza caloriilor din gustarile pe care le iau intre mese. Asta inseamna ca nu vor avea probleme de crestere. Chiar daca vi se pare ca nu mananca suficient, in realitate nu este asa. Totusi, nici gustarile prea dese nu sunt bune; de aceea este mai bine sa-i obisnuiti sa manance, intre mese, bucatele mici de fructe ori legume decat paine prajita ori dulciuri. Asa vor fi mai dornici sa manance la ora mesei.

3. Nu fiti prea insistenti.  Daca va loviti de refuzul celui mic sa se hraneasca nu incercati sa-l convingeti cu orice chip. Nu-i mai dati nimic de mancare pana la ora urmatoarei mesei. Va dura numai cateva zile pana se va obisnui sa manance normal. Copiii sanatosi rareori se infometeaza. In caz ca problema persista, mergeti la medic.

4. Antrenati-va calmul. Nu fortati copiii sa manance. Vor deveni din ce in ce mai mofturosi, vor invata ca pot sari peste mese, vor fi tentati sa incerce noi produse alimentare, care nu le asigura neaparat nutrientii de care au nevoie. Este bine sa nu faceti caz din asta, sa nu va certati prea mult cu micutul pe aceasta tema si nici sa deschideti subiectul  atunci cand sunt in jur si alti membri ai familiei.

5. Noi alimente. Daca le oferiti mancaruri noi si sanatoase, vor fi incantati sa manance si vor invata sa-si varieze regimul si la maturitate. Daca refuza un aliment nou pe care i-l oferiti nu-l obligati sa-l guste. Puneti-l deoparte si mai incercati altadata.

6. Tineti cont de preferintele copilului. Daca micutului ii place laptele, hraniti-l cu lapte. Nu ar strica sa combinati acest aliment cu bucati mici de banana. Puteti sa-i preparati si o crema din lapte, oua, putin zahar si diferite arome, pe care sa o combinati cu un mar copt. Daca in loc de lapte prefera branza puteti face alte combinatii -  cu diverse legume.

7. Incurajare, nu pedepsire. Veti avea rezultate mai bune daca incurajati copilul in orice situatie. Este mai bine decat sa-l pedepsiti. Incepeti prin a-l lauda atunci cand se hraneste corect.

8. Implicati-l in prepararea meselor. Lasati copilul sa va ajute atunci cand preparati mesele. Ii va face placere sa guste din mancarurile „gatite de el”.

9. Fara jucarii la masa. Televizorul si jucariile ii pot distrage atentia. Este mai bine sa se concentreze cand mananca si sa mestece corect pentru a avea o digestie buna.

10. Bucatele mici de mancare. Copiii nu au rabdare sa-si portioneze alimentele; de aceea este mai bine sa-i obisnuiti cu bucatele mici de mancare. Asa nu vor fi iritati si nervosi ca nu se pot hrani cum trebuie.

Ne puteți urmări și pe Google News