Horoscopul lui Dom' Profesor. Propaganda islamică în România

Horoscopul lui Dom' Profesor. Propaganda islamică în România

Pe 28 mai s-au născut Ian Fleming, Thomas Moore, George I, Edvard Beneş, George Macovescu, Ion Popescu-Puţuri, Wanda Mihuleac.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Eutihie  din Melitina, Nichita Mărturisitorul şi Alexandru. Dezlegare la peşte.

Nimic în „kalendar”, aşa că o să vă atrag atenţia asupra unuia dintre cei care şi-ar fi sărbătorit astăzi ziua de naştere: Ian Lancaster Fleming „tatăl” lui Bond, James Bond, unul dintre personajele mele preferate, desigur, după Hercule Poirot. Nu, nu l-am întâlnit pe Fleming, ar fi fost cam greu, el a încetat din viaţă în 1964. Anul în care îl întâlnisem pe Sorin Ciulli şi drept urmare am plecat spre Pamir, ca să-l fotografiez pe Yeti. Am ajuns până la Ruse. Este o poveste lungă, aşa că o să v-o spun altă dată!

Opera lui Ian Fleming este aproape autobiografică, el fiind ofiţer în serviciile de informaţii ale marinei. Amintesc că Marea Britanie este o insulă... „Golden Eye” a fost, de exemplu, numele de cod al unei operaţiuni secrete din al Doilea Război Mondial. Douăzeci şi şase de filme şi şapte actori au personificat operele lui Fleming. „God Speed, Mr. Bond!”

Am adus vorba despre operaţiuni sub acoperire, pentru că iată, în linişte şi fără avertizare, România a devenit ţinta unei foarte bine puse la punct proceduri de invazie islamică.

La „Bookfest”, de exemplu, am constatat, cu mirare şi nedumerire, de prezenţa a două standuri care făceau propagandă islamică prin împărţirea de broşuri şi publicaţii. Gratuit, normal, aşa se face propaganda. Propagandiştii erau nişte femei, în ţinută islamică, la propriu şi la figurat. Am luat şi eu câteva broşuri. Am fost imediat fotografiat de una dintre „agente”. Proceduri uniforme ale „coloanei a cincea”.

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi am fost prea mult în spaţiul islamic, ca să nu înţeleg, ca să nu ştiu scopurile, dar şi slăbiciunile şi frustrările.

„Toate religiile sunt bune, civilizatoare, înălţătoare. Oamenii le fac rele!” a spus marele Mircea Eliade.

Islamul trece acum prin secolul al XIV-lea. Oare ce se întâmpla în creştinism în secolul la XIV-lea? Inchiziţie, războaie religioase, vânătoare de vrăjitoare şi genocidul pisicilor. Să acordăm islamului circumstanţa atenuantă că cei de acolo sunt cel puţin la fel de proşti cât au fost creştinii acum cinci sute de ani.

Pentru că, evident, invazia islamică este orchestrată din străinătate. Bănuiesc că musulmanii noştri sunt puţin speriaţi şi dezorientaţi. „Musulmanii noştri” sunt... musulmanii noştri, care nu fac atâta caz de religie, nu îmbrobodesc femeile şi nu sunt agresivi sau obraznici în afirmarea religiei lor. Trăim împreună de sute de ani, ne-am câştigat reciproc respectul şi dreptul la o viaţă civilizată.

Una dintre broşuri luată de la „Bookfest” se numeşte „În islam lovirea femeii este interzisă”. Este adevărat! Asta nu înseamnă că bărbaţii islamici nu-şi bat şi maltratează mai puţin, sau mai mult, femeile decât în alte colţuri ale lumii. Prostia, violenţa şi mitocănia sunt repartizate uniform, în lume. Citeam din broşură şi mă pufnea râsul. În spaţiul islamic ipocrizia este la ea acasă. Pentru că o greşelă făcută publică devine un păcat greu de şters se recurge la mici, sau mai mari minciuni. De exemplu, toate femeile bătute bine, în islam, de le trebuie asistenţă medicală, unele cu coaste rupte, declară senine, la spital, că au căzut pe scări. Nu pot să se facă pe ele şi pe soţ de râs, nu? Toate musulmanele cad pe scări, niciuna nu este bătută de bărbat!

Acum s-a întâmplat la Chişinău. O grupare teroristă care recruta pentru Califat. Câte asemena grupări sunt pe teritoriul României?

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi la „Bookfest” mai erau şi standuri ale „Martorilor lui Iehova”, „Shambala” lui Grig Bivolaru, o celebră editură evreiască, alta macedoneană, excelente cărţi au macedonenii! Dar care nu făceau propagandă, îşi vedeau liniştiţi de negoţul lor.

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi nu luaţi lucrurile uşor. Ţinta propagandei islamice în România sunt în primul rând femeile. Este, deci, o gândire pe termen lung, globală. Femeile sunt mai credincioase, mai uşor de convins. Şi apoi nu ele cresc copiii, care vor prelua filosofia şi credinţa mamei?

Ceea ce mă nedumereşte este totala lipsă de reacţie a BOR în faţa invaziei islamice. Toate broşurile pe care le-am luat proclamă superioritatea islamului faţă de creştinism. BOR este ocupat cu lucrări arhitectonice faraonice. Mă tem că se va întâmpla la noi, la fel ca în Occident, unde imensele catedrale sunt goale, în schimb moscheele sunt pline. V-am avertizat, ştiu ce spun, am fost acolo, în Orient, mulţi ani de zile! Ştiu planurile islamului.

Mâine este o altă zi, şi voi folosi toate zilele de mâine ca să încerc să lămuresc problemele noastre, ameninţările viitorului, aşa cum o să mă pricep mai bine. Astrologia este importantă şi în societatea de mâine va fi decisiv de importantă. Continuăm mâine, pentru că, în definitiv, mâine este o altă zi!

 

BERBEC  Nu amâna, nu tergiversa.  Nu te pierde în labirintul analizelor şi al întrebărilor. Oare, faci bine ceea ce faci, este în interesul tău? O să vezi mai târziu rezultatele, acum acţionează!

Astăzi,  plictiseala şi nervozitatea poat fi alungate şi prin cumpărături. Sau macar printr-o activitate ce mimează cumparaturile, dacă nu ai bani suficienţi. Sfârsitul lunii mai este apoteotic, cu toţi Berbecii convertiţi la noua religie a cumpăratului, dar nu cu orice preţ. S-ar pute să fie catarsisul de care ai nevoie în lumea asta uneori anapoda.

TAUR  Azi eşti avantajat! Ai un spirit electric şi un fizic magnetic. Dar nu îţi foloseşte prea mult la serviciu unde te loveşti de aceleaşi probleme. În schimb eşti inspirat în domeniul financiar!

Noi reguli, noi obiceiuri ţi se strecoara in casa si vor sa patrunda si in sufletul tau. Tu asculta vocea pământului, şoaptele moşilor şi stramoşilor. Acceptă numai ce-ti convine… nu tot ce este nou este şi mai bun! La serviciu, la muncă, eşti înclinat să dai sfaturi anturajului. Trebuie să controlozi fluxul gândirii ca să fii logic şi concis. Numai aşa poţi fi de ajutor.

GEMENI  Trebuie să dai dovadă de iscusinţă şi chiar de viclenie. Modul tău de abordare de astăzi nu este nici indicat, nici de succes. Eşti prea direct, prea ironic şi criticile tale nu motivează.

Cu toate ca şi tu suferi din aceleasi motive, iti arati compasiunea si iti oferi sprijinul unei persoane din anturajul tau. Nu exagera, insa, uneori sprijinul este primit cu recunostiinta şi nu trebuie să insişti! Investiţi sentimente şi timp în relaţii de afaceri şi în dragoste. Magnetismul personal este în creştere. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută sau de veştile de la televizor. Aşa sunt ei, nu se pot vindeca! Nu-ţi lăsa interesele personale pentru mai târziu, în favoarea prietenilor sau rudelor.

RAC  Zi favorabilă în abordarea unor probleme urgente. Implică-te, sunt din domeniul profesional, dar evită să exagerezi, pentru că rezolvarea unor situaţii nu intră în competenţele tale.

Evită imprumuturile de bani, nu risca cheltuind mai mult decât trebuie, în această perioadă nu eşti şi norocos. Totuşi o veste bună, sau o surpriză plăcută din partea anturajului apropiat. Stelele arată că nativii din Rac sunt înclinaţi să-şi depăşească limitele profesionale, condiţia socială şi situaţia financiară. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă: poţi să faci gafe regretabile şi cheltuieli extravagante şi nu prea ai de unde... 

LEU  Evită mişcările bruşte, la propriu şi figurat. Azi poţi conta pe intuiţia ta, te duce în direcţia bună. Fii mai atent, cu picioarele pe pământ şi încearcă să fii mai pragmatic, mai realist!

Vine soarele şi pentru tine daca eşti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Banii şi veniturile, în general, sunt bine aspectate, încasările pe care le aştepţi vor veni, totuşi, este adevărat că nu la valoarea pe care o speri. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Initiative care astazi se ilustreaza prin absenţă – nu ai o zi excelenta in ceea ce priveste originalitatea gandirii!

FECIOARĂ  Poţi întâlni astăzi oameni al căror ţel suprem în viaţă este să-ţi facă ţie zile fripte. Genul de funcţionar de stat de la ghişeu. Dar există şi o parte bună a zilei: primeşti o veste bună!

Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Se pare, însă, că totul se rezolvă cu bine. Seară culturală pentru procentul din zodie amator de valori clasice şi armonie! Da, este bine să refuzi chiar de acum, imediat, orice te scoate din programul obişnuit! Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea la curenţii de aer.  Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel! 

BALANŢĂ  Compromisurile au în tine un maestru incontestabil! Azi poţi media între cei din jurul tău care sunt de păreri diferite şi poţi obţine armonia şi consensul atât de preţuite de zodia ta.

Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Nu trebuie să fii dur şi neplăcut, insistă, sigur, cu zâmbetul pe buze si ofera solutii convenabile! Pentru o parte a celor născuţi sub semnul Cumpănei este o perioadă de intensă activitate şi/sau de trăiri intense. Configuraţiile pozitive îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau activităţi sociale plăcute la lăsarea serii.

SCORPION  Ce plăcere să te văd că îţi recunoşti greşelile şi chiar vrei să le îndrepţi! Dar, atenţie, nu repeta erorile din trecut! Chiar dacă oamenii sunt aceiaşi, ai nevoie de o noua abordare!

După orele de program e o zi potrivită pentru mici modificări în casă. Poţi face şi schimbări de program, noul te favorizează. Crezi că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. O perioadă de timp în care trebuie să dai dovadă de conservatorism. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ţi face noi prieteni! Lasă lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Spre sfârşitul zilei, acasă, poţi finaliza afacerile din gospodărie ce trenau de mai mult timp.  Adică poţi să finalizezi pregătirile de mica vacanţă de Rusalii!

SĂGETĂTOR   Nu ezita să te arăţi aşa cum eşti. Nu te teme de slăbiciunile tale, ba din contră! O zi obositoare, dar în care poţi să duci la bun sfârşit un volum mare de lucrări. Ai un randament bun!

Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. In orice caz, nu te poţi baza pe nici un ajutor: trebuie să rezolvi problemele singur! Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung sau formarea de noi asociaţii.  Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie. Seara o poţi folosi ca să faci declaraţii de dragoste, doar eşti favorizat.

CAPRICORN   Ai strâns prea multe pe umerii tăi. Atenţie, nu eşti Atlas! E momentul unui mic bilanţ personal. Ce ai făcut, ce mai ai de făcut, câţi bani îţi trebuie etc.  Astăzi, stabileşte priorităţile!

Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la variaţiile de temperatură, la vreme, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie bine! Moderaţie în relaţiile cu Taurii.  Influenţele solare benefice aduc nativilor din zodia Capricornului multă energie şi trăiri intense. Mare atenţie la serviciu, sau în relaţiile umane, pentru ca magnetismul personal să nu fie receptat ca o agresivitate lipsită de eleganţă. Nu este bine să pleci la drum, dacă poţi amână!

VĂRSĂTOR    Astăzi este avantajat domeniul social. Ai tendinţa de a fi permanent în ofensivă şi să te exprimi foarte direct. Ca să prevalezi e bine sa faci concesii parţiale şi/sau compromisuri mărunte.

Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult pragmatism şi mai puţine amânări poţi să te simţi chiar avantajat. Frecventează prietenii care te fac să te simţi bine şi confortabil. In aceasta perioadă, cu aspecte complexe, Vărsătorii nu se simt în largul lor, anumite sentimente restrictive şi dezamăgiri existenţiale se amplifică. O pierdere poate fi evitată prin grijă şi atenţie şi mai ales nu-ţi încredinţa banii Bursei sau pariurilor. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv.  Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate.

PEŞTI  O veste bună. Sau ai o realizare care te motiveză şi îţi dă aripi. Te bucuri de o formă bună, în tot cursul zilei. Ai energie şi eşti optimist chiar dacă este cald eşti destul de obosit!

Nu te implica în conflicte cu semnele de foc. Atenţie, în special, la relaţiile cu Berbecii.   Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil, dar nu exagera cu promisiunile. Mici sau mai mari proble cu sănătatea în special din cauza vremii.  Mare atenţie la bani, cum îi foloseşti şi mai ales pe unde îi ascunzi! În această perioadă eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta! Ceea ce nu este adevarat din doua motive: primul, ca ţi se pare, al doilea, că nu prea ai duşmani!

Ne puteți urmări și pe Google News