Horoscopul lui Dom' Profesor. Este Alexis Tsipras un nou rege Leonidas?
- Radu Ştef ănescu
- 2 iulie 2015, 00:00
Pe 2 iulie s-au născut Herman Hesse, Imelda Marcos, Olaf al V-lea, Wislawa Szymborska, C.W. von Gluck, Nicuşor Predescu, Ştefan Fay, Demostene Botez.
În calendarul creştin ortodox este Aducerea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne şi Sf. Iuvenalie.
Se mai pomeneşte astăzi Sf. Voievod Ştefan cel Mare, personalitate complexă. Unii istorici postmodernişti spun că a fost un suflet chinuit întru desfrânare şi crimă. Se împreuna cu mai oricine, mai ales la beţie, a umplut Moldova de bastarzi şi numai specialiştii în genealogie şi heraldică mai cunosc păcătoasa lui descendenţă, care există până în ziua de astăzi.
Ros de dorinţa pentru putere, implicat mereu în comploturi şi intrigi, a scurtat cu mâna lui, la mânie, capete de boieri, ceea ce nici Hanul cel crud al tătarilor din Hoarda de Aur nu îndrăznea să facă, spune cronicarul: „om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fără giudeţ”. Oare ştia Ştefan să citească?
Din punctul meu de vedere mult mai sfântă, (dacă se poate spune aşa) decât domnitorul, a fost Vrâncioaia, femeia care a dat toţi fii ei să moară pe câmpul de luptă pentru puterea şi bogăţia lui Ştefan din dinastia Muşatinilor. Dar femeia aceea nu avea destui bani să facă mânăstiri frumos împodobite şi altele asemenea. Dar ce poate să fie mai scump şi mai important decât viaţa copiilor?
Cred că domnitorii nu au fost niciodată animaţi de dragostea de popor şi de ţară, ci doar de dorinţa lor egoistă de putere şi bogăţie. Au fost cosmetizaţi ulterior, în scopuri politice, diverse. În definitiv şi astăzi este la fel.
Este ciudat de ce, mai nou, numai episcopii, papii şi împăraţii, regii, generalii, voievozii, rareori preoţii sunt pasibili de a fi sanctificaţi. Şi nu mă refer la Ortodoxie, care este o minoritate în creştinătate şi de bine, de rău, se mai ţine de Învăţătură, ci la Biserica Universală cu cei peste un miliard de credincioşi.
În zadar s-au ridicat demult catarii, „cei puri” şi „minoriţii” calugării care făcuseră jurământ de sărăcie, aşa cum stă bine unora ca ei. Patru sute de ani s-au războit, uneori ideologic, alteori chiar cu armate întregi împotriva Romei. Nu au câştigat cei drepţi, cei cinstiţi, cei săraci, cei cu credinţă, cei asemenea Lui Iisus – ci cei bogaţi şi puternici, asemenea lui Iuda - aşa cum se întâmplă adesea în istorie. Dar nu despre istoria creştinismului vreau să vă povestesc.
Istoria se scrie acum, lângă noi. Cu mare simpatie mă uit spre Sud, spre Grecia, la lupta ei îndrăzneaţă şi, de ce nu, inteligentă. Este, oare Alexis Tsipras un nou rege Leonidas?
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, istoria bătăliei de la „trecătoarea fierbinte”, „porţile de foc”, Termopile, din 480 înainte de Hristos nu este foarte clară. Poate şi atunci a fost vorba despre un imperiu, nişte multinaţionale şi o datorie externă! Cine mai ştie? Istoria este scrisă după comandamente politice şi respectă rar adevărul, doar când convine.
Dar, la fel ca şi proorocul Megistias din Acarnania care l-a averizat pe regele spartan Leonidas, eu îl avertizez pe Alexis Tsipras! Nu sunt eu din stirpea primilor clerici de la Delphi cum era Megistias, dar nici Tsipras nu este urmaşul lui Hercule, cum era regele Leonidas! Alex, atenţie!
Dacă aş fi în locul Angelei die Grosse, kanzelarin al celui de Al Patrulea Reich, aş da bani şi i-aş ţine pe greci în imperiu! Ceea ce, probabil, că o să se facă. Dacă nu s-a şi făcut!
BERBEC Ideile noi, chiar îndrăzneţe, sunt privite astăzi favorabil de stele. Poate fi chiar un proiect ambiţios de vacanţă, o croazieră, o călătorie la antipozi. Tu alegi, stelele doar arată!
Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Dedică ziua familiei, cuplului şi încearcă să descifrezi relaţiile şi scopurile fiecărui membru al familiei. Oferă-le ajutorul. Prietenii, familia, anturajul apropiat este avantajat de stele. Poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în compania lor. Totuşi, ziua pare delicată. Adică, pe muche de cuţit!
TAUR Astăzi trebuie să fii punctual, doar „punctualitatea este politeţea regilor”. “Ca să fii rege, trebuie să te comporţi ca un rege”, spune o altă vorbă, din Orient. Dar tu nu vrei să fii rege!
Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. Nu da curs propunerilor extravagante, odihneşte-te şi relaxează-te. O carte bună sau un film interesant pot crea un climat confortabil. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita în discuţiile cu cei din jurul tău.
GEMENI Ai o dimineaţă densă, cu multe surprize şi veşti. O parte dintre veşti par că îţi pot schimba planurile de vacanţă. Analizează cu atenţie, nu te repezi şi aşa poţi lua hotărîrea optimă!
Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. O informaţie în legătură cu nişte bani, dar nu spera că se rezolvă imediat. Toată perioada este sub semnul, care, de fapt nici nu este negativ, al amânării şi al întârzierii. Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie, dar trebuie să analizezi cu atenție când intuiția ta tace Este bine sa eviti, daca poti, subiectele cu caracter emotiv. Lămureşte programul tău şi unele “răceli” cu partenerii.
RAC Este o zi favorabilă, cu Luna, patroana ta, aproape plină, în Capricorn. Trebuie să te concentrezi mai mult pe problemele tale, ale familiei. Nu mai amâna rezolvarea problemelor de sănătate!
Horoscopul arată că eşti singur, ca un drumeţ în calea lupilor. Dar, „nu mor caii, cînd vor câinii”! Soluţia este disimularea inteligentă. Nici oglinda în care te uiţi nu trebuie să ştie ce vei face mâine sau unde pleci poimâine. Aşa s-au clădit imperiile risipite apoi din cauza indiscreţiilor! Nu sunt semne de accidente majore, sau cutremure devastatoare, dar zgura socială şi duşmanii ascunşi încep să facă o presiune asupra desfăşurării viitorului. „Cave canem!” spuneau bunii romani, strămoşii unora dintre noi!
LEU O zi mai deosebită, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, adu argumente şi dovezi. Fii generos doar cu cine merită într-adevăr!
Dacă eşti nevoit să călătoreşti, evită să o faci după cădera întunericului. Atenţia îţi este atrasă de nevoia de a stabili şi/sau tranşa anumite chestiuni între tine şi un prieten, o legătură a ta. Configuraţia astrologică arată că ai toate şansele de reuşită, dar nu trebuie să întreci măsura, folosindu-te de influenţele favorabile. Ai, de asemenea, o dorinţă de a vorbi cu persoane care să ştie să te asculte şi să te înţeleagă. Nu trebuie, însă, să exagerezi cu destăinurile sau istorisirile. Vorbeşte mult, dar nu spune nimic !
FECIOARĂ Dacă nu ai plecat în vacanţă, trebuie să suplineşti colegii deja plecaţi. Totuşi, abia te descurci cu treburile tale, fii iscusit şi evită asumarea de responsabilităţi suplimentare gratuite.
La serviciu, în orice domeniu ai activa, astăzi nu este indicat să te laşi ghidat de simpatia pentru cutare, sau cutare coleg. Fără să fii mitocan, poţi să refuzi cu multă graţie. Cel mai probabil este vorba de un împrumut „până când mă întorc din concediu” sau o promisiune că „ţii locul”. Nu este vorba de meschinarie, ci de poziţia stelelor care te sfătuiesc să nu amesteci astăzi plăcutul cu utilul!
BALANŢĂ Poţi convinge astăzi cu uşurinţă, aşa că nu ezita, promovează-ţi propriile interese, îmbunătăţeşte calitatea vieţii tale. Evită semnele de foc, cu ele nu vei cădea de acord în niciun domeniu!
Casa familiei şi a rudelor este mai slab aspectată, probabil mici probleme de rutină, dar fii atent la acest domeniu. Simţi nevoia unui grad de libertate personală mai mare. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Evită băuturile reci şi alimentele prea grase sau foarte consistente. Seară culturală, poate la un concert ad-hoc în aer liber – nu este o idee bună?
SCORPION Astăzi eşti luat mai în serios decât de obicei. Poate unde nu mai înţepi, ai lăsat sarcasmul şi cinismul deoparte şi pari a fi un om cooperant. Chiar dacă vremea e de vină, nu strica ziua!
Pentru tine este o perioadă complexă, dar care poate fi chiar monotonă. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane importante, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proiecte de viitor, proprietăţi sau posesiuni comune. Pe de altă parte carisma ta este în creştere şi poţi avea o serie de succese sociale. Dragostea este bine aspectată, interesul tău pentru acest domeniu are o dinamică pozitivă. Cam atât!
SĂGETĂTOR „Tăcerea este de aur, vorba de tinichea”, astăzi verifici vechiul proverb. Cineva din jurul tău trece printr-un moment nu prea bun, aşa că taci din gură, ca să nu înrăutăţeşti lucrurile.
Cu toate că ţi se propun diferite proiecte interesante, trebuie să analizezi cu atenţie substratul fiecărei afaceri în parte. Uneori o activitate ce pare foarte profitabila poate să atragă nenorocul. Adică, pentru câţiva dolari în plus te căptuşeşti cu „posibili ostili” de mai multe milioane de dolari. Prudenţa, vigilenţa şi un dram de viclenie te pot scuti de necazuri în perioada menţionată. Poziţia Lunii şi a lui Mercur ne îndreptăţesc să spunem că este bine, ca în perioada menţionată, să asculţi cu atenţie şi să provoci partenerii la discuţii. Poţi auzi multe lucruri relevante şi chiar folositoare.
CAPRICORN Ai mai multe idei cum să-ţi îmbunătăţeşti vacanţa, sau cum să petreci mai bine concediul! Trebuie să mai ţii cont şi de conjunctura politică mondială, pe lângă criteriile obişnuite de preţ.
Este bine să amâni tot ce este nou şi neînceput, mai ales în a prima parte a zilei. Ar trebui să fie o zi liniştită, în care poţi înregistra realizări cu dinamică pozitivă, atât în mijloace financiare cât şi în trăiri existenţiale. Din punct de vedere emoţional eşti pe lungimea de undă a anturajului şi în special a celor dragi şi apropiaţi, cărora, ţi se pare că în această perioadă, le înţelegi mai bine atitudinile, scopurile şi motivaţiile. Seara plăcută, poate te duci la un film nou!
VĂRSĂTOR Conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. O zi plină de pasiune aşa că, nu mai sta! Poţi ameliora confortul vieţii cotidiene, pentru că pari a fi într-o formă bună, fizică şi psihică.
Totodată, în afaceri, realizezi că este greu să ramâi obiectiv, mai ales în această perioadă de timp în care păpuşarii işi scriu scenariile pentru viitor. O perioadă complexă, dar care perioadă nu este complicată?! În această perioadă, astăzi sau în curând, ţi se cere din nou ajutorul, de către un prieten poate din zodia Racului în orice caz semn de apă. Întotdeauna trebuie să ai o atitudine pozitivă, dar să nu promiţi niciodată mai mult decât poţi să faci, în speranţa ca se rezolvă, sau se uită. Nu trebuie să devii un „yesman”!
PEŞTI Azi poţi ajunge la rezultate bune cu persoanele născute în semne de apă şi aer, în special cu Gemenii, dar trebuie să ocoleşti Leii, în general persoanele născute în semne de foc şi pământ!
Succese neaşteptate în carieră sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Ceva legat de un aspect legal, de jurisprudenţă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în niciun mod. Cooperează mai strâns cu partenerii, fie de afaceri, fie de amor şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei, cu un zâmbet şi dulce, dulce… ca o prăjiturică din Orient, sau ca o îngheţată americană după o zi fierbinte de lucru.