NASA: Star Trek a ajuns pe Marte! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

NASA: Star Trek a ajuns pe Marte! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Îmi plac SF-urile clasice. Cele care respectă morala și etica mic burgheza, vorba lui Tamango: ”toată lumea știe, și femeile, că binele învinge întotdeauna!” Basme tehnologice pentru adulți. Dar ce plăcute, motivante, instructive, chiar, sunt unele dintre ele!

17 iunie

 

 

 

 

 

Horoscop Pe 17 iunie s-au născut Igor Stravinsky, James Brown, Charles Gounod, Dean Martin, Eddie Merckx, Elena Cuza, Ilie E. Torouţiu, Victor Papilian, Sabin Bălaşa, Ion Th. Ilea, Petronela Negoşanu, Suto Andras, Romeao Alexandrascu, Micaela Eleutheriade, Virgil Ogăşeanu.

 

Pe 17 iunie, sunt, de pază la frontiera creștinătății, Sfinţii: Manuil, Savel şi Ismail. Nimic în „Kalendar”.

 

Eram, gata-gata să încep un elogiu al piloţilor, al aviatorilor. Pe drept cuvânt Ziua Aviaţiei Româneşti a fost stabilită, demult, în mod corect, la 17 iunie, când un român, Aurel Vlaicu, în anul 1910, a reuşit să se înalţe de la pământ pe dealul Cotrocenilor, nu mult, câţiva metri, cu un avion construit de el. Avion românesc, pilot român, record românesc, stabilit în România!

 

Aflu că MApN a stabilit, în anul 2004, ziua de Sf. Ilie ca Ziua Aviaţiei Româneşti. Ciudată alegere, să alegi un Sfânt necreștin, un asasin, ca patron al ”armiei creștine”! Sau, nu sunt creștini? Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, aviator pe avioane de asalt, vânător de tancuri bolşevice, îmi spune că, într-adevăr, în anul 1913 clubul select al piloţilor de pe atunci a ales, în glumă, erau fii de boieri care trăiau periculos și iubeau din plin, ca Patron pe Sf. Ilie, cel cu Carele de Foc. Şi glumea spunând: „Ca să pilotezi „etajerele” acelea zburătoare îţi trebuia mult noroc şi o rugăciune la Sf. Ilie!”

 

Sf. Ilie, o cunoştiinţă mai veche de-a mea, pentru că am pribegit pe urmele minunilor lui, a fost un sfânt şi jumătate. Dar, nu a fost creștin! În această ipocrizie religioasă nu trebuie să uităm truditorii români, modele de muncă, inventivitate şi viaţă. De exemplu pe Aurel Vlaicu, care chiar dacă nu este sfânt, a zburat!

 

Și Mars Reconnaissance Orbiter, MRO, zboară. În spațiu, pe o orbită în jurul planetei Marte. De aproape 14 ani trimite pe Pământ imagini ale solului marțian, în înaltă rezoluție. Mii și zeci de mii de imagini. Mai mult, MRO servește drept releu pentru roboții care ajung pe Marte. Alte sute de fotografii.

 

La NASA în sala de observații, și la MRO HiRISE (High Resolution Imaging Science Experiment), cum se numește, cu sediul la Universitatea din Arizona, imaginile se proiectează pe un ecran uriaș și cercetătorii analizează pixel cu pixel imaginile marțiene. Uneori se descoperă lucruri ciudate.

 

Așa s-a întâmplat săptămâna trecută, raportează Elizabeth Howell în ”Science & Astronomy”. Când imaginea cu numărul 7.354 a fost proiectată pe ecran, toată lumea a izbucnit în râs: ”Star Trek a ajuns pe Marte!”  Imaginea este reprodusă în fotografia din titlu.

 

Pasionații de SF au recunoscut imediat simbolul. Pentru ceilalți trebuie să precizez ca imaginea este identică cu insigna Flotei Stelare din Star Trek, purtată în piept de toți care făceau parte din flotă. Nu este numai un semn distinctiv, o insigna, un logo, ci și un comunicator și o baliză pentru teleportare.  

 

Nu, căpitanul Jean-Luc Picard, numărul 1 și Spock nu au ajuns pe Marte, chiar dacă în fiecare episod din Star Trek pleacă, cu curaj, acolo unde nimeni nu a mai fost!

 

Ciudata formație a solului marțian se găsește în emisfera de sud, în Hellas Planitia, ce pare a fi o câmpie uriașă.

 

Oamenii de știință au explicat, destul de confuz, despre existența unor vânturi foarte puternice, lavă (sic) și a altor factori (care?) care duc la apariția acestor forme, dune modificate.

 

S-au mai obosit să adauge că sunt simple coincidențe, iluzii optice, ca și ”fața umană” de pe Marte sau urme de construcții. Despre capacul de Coca-Cola găsit pe Marte nu au spus nimic! Glumeam, este un filmuleț tragic-comic, făcut de indie, de independenți, mai demult, nu l-am găsit pe YouTube, ca să vă fac părtași și pe domniile voastre. Pe scurt, în fața distrugerii Pământului de către stricătorii oameni, se trimite, cu mari sacrificii un echipaj pe Marte ca să vadă dacă poate fi colonizată planeta. Echipajul trece prin aventuri, dar reușește să ajungă pe Marte. Primul lucru pe care îl găsesc în nisipul roșu marțian este… un capac de Coca-Cola!

 

Să-i spunem lui MRO ”viață lungă și prosperă”, după salutul vulcanienilor din Star Trek, el va asigura legătura cu Mars Rover 2020, cel care poartă numele a milioane de pământeni, și al meu, ca solidaritate și susținere a explorării, a cercetării, a științei. ”… la frontierele cunoșterii, unde nimeni nu a mai ajuns!”

 

Îmi plac SF-urile clasice. Cele care respectă morala și etica mic burgheza, vorba lui Tamango: ”toată lumea știe, și femeile, că binele învinge întotdeauna!”  Basme tehnologice pentru adulți. Dar ce plăcute, motivante, instructive, chiar, sunt unele dintre ele! Preferințele mele se îndreaptă, dinte multele seriale cu același nume, către Star Trek TNG. Dar nici Star Trek cu tricouri scurte, serialul originar, nu îmi displace. În anul 1968, pe 22 noiembrie, a provocat un mare scandal pentru că albul căpitan Kirk s-a sărutat cu negresa Uhura. Ei, scandal, o modalitate abilă de a trezi interesul publicului pentru un serial care nu prea avea spectatori. Autorul serialului, Gene Roddenberry, a fost primul uman a cărui cenușe a fost împrăștiată în spațiu. Din pulbere de stele a fost făcut, s-a întors în spațiu, la stele!

 

M-am decis: o să mă uit la Star Trek The New Generation, TNG, la un episod sau două, poate la cele în care joacă și Whoopi Goldberg. Uriașă actriță!

 

Așa că noaptea o să treacă repede, trag cu ochiul că este senin, așa că o să scot și refractoarele, o să dorm mâine, doar este, în definitiv o altă zi!

 

☼    ♂     ♀

 

BERBEC   Astăzi nu amesteca viteza cu graba, poţi avea surprize! Lucrezi aproape în secret la un proiect la care ţii mult şi te bucuri de pe acum de posibila lui realizare. Lasă orice decizie privind locul de muncă, sau altă alegere importantă, pentru săptămâna viitoare. O veste, poate pe seară! Atenţie la variaţiile de temperatură, mai ales la căldura toridă, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie sub control! Discuţii, în general sterile, asta mai pe seară. Cu jumătate din zodiac favorabil te poţi duce la un film bun, tot pe seară.

 

TAUR  Ai o veste despre o posibilă sumă de bani. De primit! Situaţia necesită reflecţie. Nu te afunda în detalii, nu ajungi nicăieri. Trebuie să te gândeşti ce faci vara aceasta, pentru că timpul zboară! Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Simţi un oarecare grad de exaltare, de preaplin din cauza influenţei puterilor verii şi ar trebuie să dai curs impulsului. Să-ţi oferi adică, realizarea unei dorinţe mai vechi, pentru care nu ai avut timp până acum. Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine.

 

GEMENI  Trebuie să rămâi fidel promisiunilor şi angajamentelor făcute. Astăzi ai îndoieli că te poţi descurca onorabil, dar poţi primi sprijin de la cei pe care îi ajuţi. O mână spală pe alta... şi amândouă, faţa! Moderaţie în relaţiile cu Leii şi Vărsătorii. Relaţiile de familie, cu prietenii, anturajul – după caz - se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente. Astăzi ai multe pe cap. Ştiai sau nu, „mâine este o altă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine ceea ce poate aştepta! O veste bună poate fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu!

 

 

RAC   Dacă aştepţi ceva, o veste îţi poate schimba părerea iniţială. O veste, sau un călător. Azi trebuie să te adaptezi, acesta este secretul! Eşti creator, ai idei bune, în domeniul sentimental. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Relatiile cu persoanele născute în semne de aer şi foc sunt azi armonioase, dar nu sunt favorabile cu cei nascuţi în semne de apă si pământ. Poţi face mici schimbări de program, dar fără implicări majore. Ai impresia că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni, care îţi trebuie mai mult pe măsură ce trec zilele.

 

LEU   Treci printr-o perioadă de sensibilitate mărită şi vezi mai clar defectele şi limitările unor persoane din jur. Astăzi nu prea îţi place, dar nu ai încotro! Trebuie să continui oricum! Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, uneori, toată ziua, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Totuşi o veste bună, sau o surpriză plăcută din partea anturajului apropiat. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile.

 

FECIOARĂ  Astăzi parcă îţi lipseşti timpul şi nu ai aer destul. Ritmul cotidian, brusc, este prea rapid şi te deranjează. Pe de altă parte ai poftă de ceva bun şi multă tandreţe... O zi complicată!  Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, numai după ce reconfirmi înţelegerile trecute. Astăzi aspectele generale, conjunctura, arată că preocuparea ta majoră este să menţii status quo,  poate fi vorba de o situaţie, o relaţie sau o pozitie actuală care te avantajează, cu care te simţi confortabil.

 

BALANŢĂ  Armonie, conciliere, pacifism sunt coordonatele zilei de astăzi. Reuşeşti să menţii pacea atât de necesară şi la serviciu şi acasă. Dar faci mari eforturi, pentru că te implici personal. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Realizări mici, însă pline de bucurii. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, pentru că eşti o persoană armonioasă. O mică supărare, dar, pe total zi rezultatul iti este favorabil.

 

SCORPION  Eşti într-o bătălie continuă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tale. Episodul de astăzi se consumă la serviciu sau la o probă, un examen, un prag. Continuă, sunt şanse mari de reuşită! Mănâncă corect, mai puţin dar mai des, împarte tradiţionalele trei mese în cinci-şase, oferă-ţi pauze, mai ales pentru ochi şi fă în aşa fel încât să stai în aer liber, curat, la sfârşitul programului. Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie astăzi şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai face griji degeaba!

 

SĂGETĂTOR  Energia şi optimismul tău provoacă astăzi un curent favorabil în familie, anturaj. Eşti popular şi îţi place acest lucru. Dar nu exagera cu răsfăţul ca să nu devii ridicol şi... oaie neagră! Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne. Fii la obiect în ceea ce afirmi, în timpul discuţiilor în familie, cu cei dragi. Nu da naştere la confuzii şi la probleme artificiale. Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos. Fii chibzuit şi cumpătat. Investeşte, cumpără obiecte de valoare, sigur, dacă ai ceva bani, trăieşte bine!

 

CAPRICORN  Astăzi ai unele ecouri plăcute în familie. Eşti lăudat şi ţi se promite ajutor. Cursul activităţii tale este favorizat, perfecţionismul tău este satisfăcut, totul pare că merge spre bine! Bea mai multă apă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Magnetismul personal este în creştere. În unele ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi conflictele inutile, de altfel. O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de iscusinţă şi discreţie.  Nu-ţi face griji, probabil totul o să sfârşească cu bine, ca în filmele americane alb-negru cu „happy end”.

 

VĂRSĂTOR   Nu rămâne izolat, azi domeniul sentimental este avantajat. Flirt, seducţie, cucerire – orice îţi stă la dispoziţie, tu trebuie doar să alegi. Este momentul organizării unei seri memorabile! După o perioadă nu prea bună ai, în sfârşit, o zi fastă. Transformări în bine, la serviciu şi acasă. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, rudelor, ale anturajului apropiat. Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervov, o activitate prea concentrată, prea obositoare face să ratezi rezultatul dorit.  

 

PEŞTI  Eşti iscusit astăzi şi reuşeşti să te afli când trebuie, unde trebuie. Mai mult, iei deciziile, alegerile corecte atât la serviciu, la muncă cât şi acasă, în familie. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Pe total, o zi bună! Confortul spiritual este cheia succesului tau. Transforma “încăpăţânarea” ta proverbială în tenacitate şi termină proiectele pe care le-ai început. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece poţi fi dezamăgit de modul în care o sa te ajute colegii, prietenii, rudele, anturajul. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei.

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News