Aş spune că Raţiu a fost şi singurul pe al cărui nume chiar am pus ştampila cu convingere. Cu cât era mai înjurat în „Adevărul“, „Azi“ sau „Dimineaţa“ (presa de curte a regimului iliescian), cu atât îmi devenea mai simpatic. Îmi plăceau faţa lui de bunicuţ şi zâmbetul larg de om deschis, spre deosebire de rânjetul căznit al lui Ion Iliescu, care cică făcea să apară soarele – o gogoriţă despre care credeam că mai putea fi înghiţită în 1990 doar în Coreea de Nord.

După 50 de ani de exil, Raţiu se întorsese de la Londra cu un accesoriu vestimentar care în România era intolerabil pentru peste 90 la sută din electorat: papionul. Oricât de ridicol ar suna azi în urechile publicului tânăr, în acele timpuri, papionul nu era una dintre expresiile rafinate ale eleganţei masculine, ci un simbol al moşierilor şi industriaşilor pregătiţi să aducă în România tot ce poate fi închipuit mai rău. În plus, Ion Raţiu avea, chipurile, un aer desuet – de parcă Iliescu, în costumele sale evocându-l pe comunistul albanez Enver Hodja, era vreun „trendsetter“! – şi vorbea româneşte cu un intolerabil accent britanic. Başca, dăduse de gustul caviarului, în locul salamului cu soia, prin urmare, nu putea pricepe subtilităţile gastronomiei autohtone din vremea comuniştilor. Şi deşi era la o vârstă venerabilă, mediile feseniste îi inventaseră o amantă, în timp ce Ion Iliescu, întruchiparea moralităţii, nu putea fi bănuit de o asemenea mârşăvie. Îmi amintesc că manipularea era atât de bine organizată, încât minciunile care se spuneau pe seama lui Ion Raţiu nu veneau doar din zona electoratului trandafiriu. Parcă prin 1991, la ziarul „Tineretul liber“, am auzit, de la colegi pe care nu-i suspectam că ar fi cu FSN-ul, că, pe lângă alte tare, Raţiu mai e şi zgârcit: în timpul unui interviu, miliardarul s-ar fi aplecat după o monedă de cinci lei care se rostogolise sub masă!

Culmea acuzaţiilor – o abjecţie pe care, în ochii fanilor lui Iliescu, nici măcar Corneliu Coposu ori Doinea Cornea n-ar fi putut-o comite! – a fost însă colaborarea cu Nicolae Ceauşescu. Omul care se legase cu lanţuri în faţa hotelului londonez Ritz, pentru a protesta faţă de ospitalitatea regală cu care fusese primit dictatorul, era acuzat că ar fi pactizat cu acesta! Vorbim despre cel care a organizat o manifestaţie la Bonn după ce regimul ceauşist a raţionalizat mâncarea; despre cel care a dezvăluit lumii circumstanţele în care a demarat Canalul Dunăre-Marea Neagră şi cel care a avertizat că temerara participare a României la Olimpiada de la Los Angeles nu trebuie să şteargă păcatele României socialiste!

Nu ştiu cum ar fi fost România dacă Ion Raţiu ar fi ajuns preşedinte în 1990 şi e inutil să-mi imaginez asta, câtă vreme nici nu avea cum să se întâmple. Ştiu însă că domnul cu papion merită pomenit printre cei care şi-au iubit ţara, aici sau departe.