Hillary Clinton, ovaţionată pe bulevardul din Priştina care poartă numele soţului ei
- Adam Popescu
- 13 octombrie 2010, 20:48
Secretarul american de Stat american Hillary Clinton a avut parte astăzi de o primire mai mult decât călduroasă la Priştina, unde mii de albanezi au ieşit în stradă pentru a omagia sprijinul SUA în recunoaşterea independenţei Kosovo, a reltata agenţia rusă ITAR-TASS, preluată de Agerpres.
Clinton a sosit azi în Kosovo pentru convorbiri cu liderii noului stat balcanic cu privire la perspectivele de integrare europeană şi la normalizarea relaţiilor cu Belgradul.
De-a lungul întregului traseu al convoiului oficial, numeroşi locuitori ai Priştinei au fluturat drapele americane şi au scandat lozinci favorabile Statelor Unite.
După cum remarcă agenţia rusă, imediat după sosirea la Priştina, convoiul secretarului de Stat s-a îndreptat spre bulevardul ce poartă numele soţului ei Bill Clinton, fostul preşedinte democrat care a ordonat bombardarea Serbiei.
În cadrul vizitei sale de o zi în Kosovo, Hillary Clinton a avut planificate întrevederi cu premierul Hashim Thaci şi ministrul de externe Skender Hyseni. Ea urma să viziteze cu această ocazie şi enclava sârbă Gracaniţa, unde se va întâlni cu reprezentanţilor ai etnicilor sârbi din Kosovo.