Higgins, în capul mesei (de snooker)

Higgins, în capul mesei (de snooker)

Scoţianul John Higgins şi-a trecut în palmares al treilea titlu de campion mondial la snooker, după victoria obţinută ieri, scor 18-9, în faţa englezului Shaun Murphy.

După primele opt jocuri, se părea că vom avea o finală lungă. Cei doi terminau la egalitate prima sesiune, scor 4-4. După revenirea de la cabine, Murphy a coborât brusc nivelul. Higgins a înţeles că trebuie să profite şi a făcut-o, astfel încât, după 16 jocuri, scorul era 11-5. Aşadar, englezul a reuşit să câştige doar un joc în sesiunea secundă.

Cu acest avantaj, Higgins a ştiut să îşi conserve avantajul, jucând mai mult la siguranţă. S-a dovedit a fi tactica potrivită, scoţianul câştigând al treilea titlu mondial din carieră la exact 11 ani de la primul.

În urma acestui rezultat, Higgins rămâne pe locul patru în clasamentul mondial. Adversarul său din finală, Shaun Murphy, este pe trei, în timp ce primele două poziţii sunt ocupate, în ordine, de Ronnie O'Sullivan şi Stephen Maguire. Despre John Higgins

Scoţianul de 33 de ani a cucerit trei titluri de campion al lumii (1998 ,2007 şi 2009). Este singurul jucător de snooker care a reuşit două break-uri maxime în meciuri consecutive (finala Cupei LG şi primul tur al Openului Britanic, ambele în 2003).

În anii 1994/1995, Higgins a devenit primul adolescent care câştiga trei turnee de puncte într-un sezon.

Acum, peste ani, nu a uitat de tinerii jucători şi crede că snookerul ar trebui să fie un sport al întregii lumi. De aceea, a participat la numeroase turnee de popularizare a acestui sport, fiind surprins de dragostea pentru snooker arătată de danezi, germani sau polonezi. Prima femeie care arbitrează o finală mondială

Mulţi spun că a fost cea mai reuşită ediţie de campionat mondial din istorie. Au contribuit din plin talentaţii jucători prezenţi la teatrul Crucible din Sheffield, care au doborât recordul de break-uri de peste 100 de puncte. Scoţianul Hendry a venit cu propriul moment de magie: un break maxim.

Însă actuala ediţie a ţinut să spargă şi prejudecăţi. Astfel, finala ediţiei 2009 a fost arbitrată de o femeie, Michaela Tabb. Născută în Anglia, dar rezidentă în Scoţia, Tabb este o fostă jucătoare profesionistă de biliard.

Cele mai importante trofee din palmaresul individual sunt titlurile de campioană europeană şi a Marii Britanii la biliard.

Debut ciudat

La mijlocul anilor 90, Tabb şi soţul ei, jucătorul Ross McInnes, au lansat propriile turnee de bila opt şi bila nouă. A debutat ca arbitru chiar la o astfel de competiţie, "Saint Andrew's Cup", ediţia 1997.

În 2001, păşea în lumea elegantă a snookerului. În primul său an, arbitra un meci dintre Ken Doherty şi James Wattana, la Openul Galez. În 2003, a avut onoarea să oficieze la Crucible primul său meci de campionat mondial, dintre Mark King şi Drew Henry.

Ne puteți urmări și pe Google News