Evz.ro vă propune o călătorie interesantă în statele din apropierea Mediteranei, pentru a descoperi sporturile care i-au făcut celebri pe locuitorii acestei părţi de Europa.

Este a treia bucată din harta sportivă a bătrânului continent, după ce v-am prezentat sporturile îndrăgite din Europa de Nord, Centrală şi de Vest. Mâine, în ultima parte a seriei, veţi putea afla sporturile preferate în statele din Europa de Est, printre care şi România. Portughezii, hocheişti pe uscat

Pe lângă fotbal, care prinde în majoritatea ţărilor latine, portughezii sunt pasionaţi de hocheiul pe role. Da, chiar aşa, un hochei care se joacă cu crose şi patine cu rotiţe. Sportul este practicat în 60 de ţări ale lumii.

În Portugalia, acest tip de hochei se joacă la nivel de performanţă încă din 1938, an în care campioană a fost Sporting CP. În prezent, concurenţa este aceeaşi ca şi la fotbal: FC Porto domină autoritar, iar Benfica încearcă să ţină pasul. În cei 70 de ani de întreceri pe role, Benfica a câştigat mai multe titluri decât Porto, dar ultima a câştigat nouă dintre ultimele 10 ediţii. Cele două echipe sunt cele mai respectate echipe din lume.

La nivel internaţional, ţările latine au luat tot ce se putea câştiga. Portugalia are 15 titluri mondiale, cu două mai multe decât Spania. Italia şi Argentina au şi ele câte patru trofee. Pentru ca telespectorii să poată urmări micuţa minge, s-a decis ca suprafeţele de joc (de cele mai multe ori parchet sau ciment tratat) să fie albastre sau albe. Mingea are o circumferinţă de 2,3 centimetri şi cântăreşte 155 de grame. Spaniolii le fură francezilor Roland Garros-ul

Tenisul, şi mai ales cel pe zgură, este favoritul spaniolilor. Recentul star Rafael Nadal este dublat în istorie de marele Manuel Santana. Nadal pare capabil să zădărnicească visul lui Federer de a cuceri măcar o dată Openul francez de la Roland Garros, singurul titlu care îi lipseşte elveţianului. Nadal este câştigătorul ultimelor patru ediţii de Roland Garros şi are deja şase titluri de mare şlem câştigate în carieră.

În ultimii 10 ani, spaniolii au cucerit şapte titluri în turneul masculin din Franţa, fie că a fost vorba de Nadal, Carlos Moya, Juan Carlos Ferrero sau Albert Costa.

Santana a fost celebru în anii '60, când cucerea de două ori la Roland Garros şi câte o dată la Australian Open şi Wimbledon. Un alt mare nume a fost Sergi Bruguera, campion la începutul anilor '90.

Şcoala feminină a dat două jucătoare mari: Conchita Martinez şi Arantxa Sanchez Vicario. Dacă prima a cucerit un titlu la Wimbledon, a doua este egala lui Nadal, cu şase trofee de Mare Şlem (3 în Australia, 2 în Statele Unite şi unul în Marea Britanie). Acum, fetele spaniole nu se ridică la valoarea băieţilor: cea mai bună jucătoare de acum este Carla Suarez Navarro, abia a 35-a jucătoare a lumii.

În Cupa Davis, băieţii spanioli câştigă din patru în patru ani, cucerind ediţiile 2000, 2004 şi 2008 ale disputatei competiţii. Aşadar, un pariu sigur în 2012 este pe Nadal şi compania.

O lovitură marca Rafael Nadal

Italia şi fotbalul-gimnastică

Nu o fi cel mai spectaculos campionat, dar liga italiană este una dintre cele mai pătimaşe din Europa. Rivalităţi în acelaşi stadion (Inter şi AC Milan joacă pe acelaşi stadion), rivalităţi în sudul cu trecut mafiot şi mari jucători daţi lumii fotbalistice. Nimeni nu îi poate uita pe eternii Zola sau Baggio, pe marele Buffon sau pe Dino Zoff, pe Maldini sau Paolo Rossi.

Poate puţin ştiţi însă că echipele de club din Italia au câştigat 27 de trofee europene, mai mult decât orice altă naţie de pe Bătrănul Continent. Naţionala este cea mai respectată din Europa, cucerind de patru ori titlul mondial (doar Brazilia are mai multe trofee, cinci).

Dar să lăsăm prezentul glorios şi să călătorim în timp până la Imperiul Roman. Atunci, foarte popular era un joc numit Harpastum, un fotbal-rugby din care aveau să se inspire şi inventatorii fotbalului, englezii. Se juca cu o minge mai mică şi mai grea decât cea de fotbal actuală, iar sportul era destul de violent. În secolul XVI şi în cele care au urmat, italienii jucau în Piaţa Sfânta Cruce din Florenţa un sport numit Calcio Fiorentino, care le plăcea tare mult membrilor familiei de Medici, dar şi suveranilor pontifi Clement al VII-lea, Leo al XI-lea şi Urban al VIII-lea.

Italia a importat fotbalul modern în preajma anului 1890. După ce a vizitat Anglia, un negustor italian a fondat, în 1891, Clubul de Cricket şi Fotbal Torino. În acelaşi an a fost fondat Internazionale Football Club Torino. Prima competiţie a fost câştigată de un club din Genoa, iar primul campionat de Udinese. Un amănunt hilar este acela că, în secolul 19, fotbalul italian era subordonat Federaţiei de Gimnastică. Calcio Fiorentino - sport medieval italian

Slovenii preferă alpinismul

Slovenii sunt mari iubitori de sport, cu 3.000 de cluburi şi societăţi sportive, care însumează peste 400.000 de membri, adică aproximativ o cincime din populaţie. Deşi ne-au bătut în barajul pentru CM 2002, slovenii nu se pot lăuda cu mari performanţe în fotbal. Înainte de cel de-al doilea război mondial, Slovenia a dat câţiva gimnaşti de imensă valoare. Dintre ei, merită aminitit Leon Stukelj, care a câştigat 17 medalii olimpice şi mondiale, dintre care opt de aur.

Sporturile de iarnă sunt foarte la modă, dar slovenii sunt renumiţi şi pentru alpiniştii lor. Ultima mare ispravă îi aparţine lui Tomaz Humar, care a reuşit, în noiembrie 1999, să escaladeze de unul singur versantul sudic al Daulaghiri (8167 de metri), din Nepal.

Se spune chiar că dacă nu mergi la Aljazev Stolp, aflat în vârful muntelu inetrn Triglav, nu eşti un sloven adevărat.

Alpii sloveni - cu 145 de vârfuri de peste 2.000 de metri, dintre care 31 depăşesc 2.500 - sunt destinaţii preferate de pasionaţi de munte şi alpinism din întreaga Europă. Alpii sloveni atrag turişti pasionaţi de alpinism

Croaţii se simt bine la masă

Tenisul de câmp este un sport foarte popular în Croaţia, dar sunt câţiva jucători de tenis de masă care atrag atenţia.

Unul dintre ei este Zarko Dolinar, de opt ori medaliat la campionatele mondiale de tenis de masă, majoritatea medaliilor fiind cucerite în anii '40. Croatul este singurul sportiv campion mondial care se poate lăuda şi cu titlul de doctor în biologie. Dolinar a murit în 2003, la vârsta de 82 de ani.

O figură mult mai cunoscută, prin apropierea de prezent, este cea a lui Zoran Primorac. Într-un sport dominat de jucătorii asiatici, Primorac a reuşit să fie mereu printre primii: are 19 medalii olimpice, mondiale şi europene în competiţiile de simplu, dublu, echipă şi dublu mixt.

Poate cea mai cunoscută sportivă croată este însă Tamara Boros, considerată cea mai bună jucătoare non-asiatică din lume. În 2002, croata ajunsese chiar pe locul doi în clasamentul mondial profsionist. Între 1973 şi 2005, doar trei non-asiatice au cucerit medalii la ediţiile de CM. Una dintre acestea este Boros, cu bronzul din 2003, de la Paris. La "europene", croata are 10 medalii, fiind renumită pentru iscusinţa din proba de dublu. Grecii aleargă pentru aur

Sporturile olimpice s-au născut în Grecia, iar probele de atletism sunt vedetele jocurilor. Grecilor le place sportul, baschetul şi fotbalul fiind foarte populare. Însă, în memoria tradiţiei antice, atletismul a rămas printre favorite.

Din păcate, spiritul olimpic a fost pătat de câteva acuzaţii de dopaj. Una o vizează pe alergătoarea Fani Halkia, campioană olimpică la Atena 2004, depistată pozitiv cu o substanţă interzisă de forurile atletice la următoarele Jocuri (Beijing 2008). După doi ani de suspendare, Halkia a revenit spectaculos, cu argint european în proba sa favorită, 400 de metri garduri.

Un alt caz de acest tip este cel al lui Konstantinos Kenteris, care a câştigat aurul în proba de 200 de metri la Sydney 2000, dar a fost exclus de la ediţia din 2004, din Grecia. În 2001 şi 2002, a cucerit alte două medalii de aur, la CM şi CE.

La prima ediţie a Jocurile Olimpice Moderne, Atena 1896, un grec, Nikolaos Andriakopoulos cucerea aurul într-o probă care avea să se rătăcească în timp, căţăratul pe frânghie.

La aceeaşi ediţie, Spyridon Louis (în ciuda numelui, chiar este grec) a câştigat primul maraton modern (socotit proba probelor), devenind astfel un erou naţional.

Alţi mari atleţi sau atlete din Grecia care merită amintiţi sunt Voula Patoulidou (aur olimpic 100 de metri garduri, Barcelona 1992), Konstantinos Tsiklitiras (patru medalii olimpice la săritura în lungime şi în înălţime, la ediţiile 1908 şi 1912 ale JO) şi Athanasia Tsoumeleka (aur olimpic la marş 20 de kilometri, Atena 2004).

Un alt sport care i-a făcut celebri pe greci este sailingul. Turcii sunt cu halterele deasupra capului

Iataganele otomanilor erau arme foarte grele, aşa că terenul era pregătit pentru ca Turcia să dea foarte buni halterofili.

Cel mai respectat rămâne Naim Suleymanoglu, cu 46 de recorduri mondiale doborâte. Poreclit "Hercule de buzunar", acesta a câştigat trei titluri olimpice la trei ediţii consecutive ale Jocurilor (Seul 1988, Barcelona 1992 şi Atlanta 1996).

Vedeta recentă, prin popularitatea sa mondială, este Halil Mutlu. Sportivul de 1.5 metri a doborât peste 20 de recorduri mondiale la 52, 54 şi 56 de kilograme. Ai putea bănui că este o clonă a lui Suleymanoglu: a câştigat tot trei medalii de aur la trei olimpiade consecutive (Atlanta 1996, Sydney 2000 şi Atena 2004). "Aurul este ceva de care nu te saturi niciodată", spunea micuţul şi forţosul sportiv. Fantasticul Suleymanoglu bate record după record

Muntenegrenii, "rechinii" din bazin Deşi există ca stat independent de doar trei ani, Muntenegru a reuşit deja să câştige un titlu european la polo. Sportul este foarte popular în ţara ex-iugoslavă, care are, de asemenea, şi o competiţie internă foarte puternică, în cadrul căreia se întrec şase cluburi, toate având bugete anuale de peste un milion de euro.

În vara lui 2008, Muntenegru a câştigat titlul european la Malaga, învingând, după o finală extrem de disputată, scor 6-5, echipa Serbiei. Echipa muntenegreană a fost prima naţională care s-a impus în competiţia continentală, după ce a câştigat două turnee de calificare. La Jocurile Olimpice de la Beijing, naţionala Muntenegrului s-a clasat pe un onorabil loc patru.

Albanezii, buni la trântă

Sporturile de contact sunt preferatele albanezilor. La karate, celebru este Enver Idrizi, dar nu neapărat pentru ce a făcut pe plan sportiv. În 1999, Idrizi a fost acuzat de antrenarea membrilor organizaţiei de gherilă Kosovo Liberation Army, în războiul din provincia cu acelaşi nume. Alte rezultate notabile au fost înregistrate în kick-boxing, unde foarte populari sunt Azem Maksutaj şi Xhavit Bajrami, acesta din urmă fiind antrenat de marele Peter Aerts. Ciprul - salvat de talentul lui Baghdatis

Ciprul nu este o ţară cu bogata tradiţie sportivă. Niciun cipriot nu a câştigat o medalie olimpică, deşi sportivi ai acestei ţări participă încă din 1980.

Populare sunt baschetul şi fotbalul, dar un sportiv foarte îndrăgit este tenismenul Marcos Baghdatis, un jucător spectaculos prin jocul din arenă, dar şi prin personalitatea sa. Acesta a câştigat 117 meciuri în circuitul ATP, pierzând 71. Cele mai mari performanţe sunt finala de la ediţia 2006 a Openului Australiei şi câştigarea turneelor ATP de la Zagreb 2007 şi Beijing 2006.

CITIŢI ŞI: Harta sportivă a Europei - Partea I

Harta sportivă a Europei - Partea II