Gică Hagi și-a pus frunza Elenei Udrea

Gică Hagi și-a pus frunza Elenei Udrea

Echipa academiei lui Gică Hagi va evolua la cea de-a doua ediție a turneului internațional „Talent Cup”, care va avea loc între 16 și 18 august, la Constanța.

Real Madrid (Spania), Inter Milano (Italia), Kashima Antlers (Japonia) și echipa de la Academia lui Gică Hagi se vor înfrunta la cea de-a doua ediție a întrecerii „Talent Cup”, competiție privată destinată copiilor. Printre sponsorii competiției se numără ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, căruia Hagi îi face reclamă în spoturi care rulează pe Eurosport, alături de Nadia Comăneci și de Ilie Năstase. A dispărut însă Vodafone, care în trecut era sponsor de bază. La „Talent Cup”, Hagi primește bani europeni pentru promovarea turismului, la fel cum a primit și pugilistul Lucian Bute, turneul urmând a fi difuzat atât pe Sport.ro, cât și pe Eurosport 2. „Competiția va ajunge în 48 de milioane de gospodării”, mizează organizatorii, dorind să-și justifice astfel, față de minister, vizibilitatea competiției. „Am ajuns la a doua ediție și încercăm să facem ceva în România. Trebuie să reconstruim România și ne trebuie proiecte pe termen mediu și lung. M-am născut aici și m-am format afară, așa că vreau să ajut, să dau ceva înapoi. Cu ministerul e un parteneriat. Ambele părți au de câștigat. Eu m-am dus să le fac spot, ei mi-au dat buget, mă susțin. Îmi dau bani. Vor veni străini să joace fotbal, dar și să cunoască România și fotbalul românesc. Anul trecut le-am avut la Constanța pe Galatasaray, Real Madrid și Barcelona, iar acum am adus câștigătoarea de anul trecut, Real Madrid, plus alte două formații. Presupun că unii jucători de aici vor ajunge mari fotbaliști, o să reprezinte România, o să facă mare performanță. Sunt greu de adus echipele de-afară. Acceptă doar dacă le asiguri condiții, îi cauți 3-4 luni, trebuie să le confirmi și tot așa”, a spus Hagi.  „Talent Cup” este singurul turneu particular care ajunge să fie difuzat pe canalul internațional Eurosport 2. O altă competiție de juniori (destinată copiilor născuți după 1 ianuarie) se numește „Cupa Stelelor Estului”, iar la ea vor participa formațiile: Partizan Belgrad, Dinamo Kiev, Dinamo Moscova, Academia Ferenc Puskas”, Levski Sofia, naționala Under 15 a României și Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. Meciurile vor avea loc în perioada 5-9 septembrie.