Haţegan şi ai lui au făcut măcel la meciul Tottenham - Lazio!

Haţegan şi ai lui au făcut măcel la meciul Tottenham - Lazio!

La Londra, arbitrul român Ovidiu Haţegan a fost protagonistul partidei dintre Tottenham şi Lazio, scor 0-0, de joi seară, din Liga Europa.

Haţegan, care i-a avut alături pe Zoltan Szekely şi Octavian Şovre (ambii asistenţi), dar şi pe Alexandru Tudor şi Istvan Kovacs (ambii suplimentari), a reuşit performanţa să-i scoată pe fanii londonezi din calmul lor englezesc, după ce a anulat trei goluri echipei-gazdă! Reuşitele au fost semnate de Clint Dempsey, Steven Caulker şi Jermain Defoe. Britanicii au fost fair-play şi au recunoscut că, la al treilea gol anulat, arbitrul ar fi putut avea dreptate. În plus, nu caută scuze pentru semieşec. "Am trimis mingea în plasă de trei ori, dar, din păcate, din cauza greşelilor arbitrului, nu am avut golurile pe care le meritam. Nu am căutat o explicaţie apoi, deoarece nu este corect faţă de arbitru. Este decizia lui şi asta este. Noi nu am văzut nimic la Caulker pentru nevalidarea golului. L-a învins pe Stefano Mauri, unul dintre cei mai puternici jucători de la Lazio la mingile înalte, apoi a înscris un gol în regulă. Nu am văzut nimic şi suntem dezamăgiţi de situaţie, dar şi de golul lui Dempsey", a spus, la final, Andre Villas-Boas, tehnicianul de la Tottenham. "Eram pe linie, am primit o minge bună de la Gareth Bale şi mă gândeam că am înscris, dar s-a semnalizat ofsaid", a comentat, dezamăgit, Clint Dempsey. Arbitrajul brigăzii din liga lui Mitică nu a fost singurul care a stârnit recent comentarii în Europa. Neamţul Wolfgang Stark a făcut praf, miercuri seară, meciul dintre Manchester United şi Galatasaray Istanbul, scor 1-0, din grupa CFR-ului. Turcii s-au plâns că Stark nu le-a acordat trei lovituri de la 11 metri! La prima fază controversată, atacantul turc Umut Bulut a fost victima unui atac atât de dur încât a fost necesară înlocuirea sa! Citiţi şi:

  • Englezii de la Tottenham au fost scoşi din minţi de Ovidiu Haţegan

Ne puteți urmări și pe Google News