Guvernul ungar, acuzat de cenzurarea presei

Guvernul ungar, acuzat de cenzurarea presei

Opoziţia politică maghiară şi organizaţiile jurnalistice au criticat un pachet de legi iniţiat de partidul aflat la guvernare, Fidesz, care întăreşte controlul executivului asupra presei de stat.

Criticile vizează înfiinţarea unui organism puternic, Consiliul Media, ce va reuni instituţiile însărcinate cu reglementarea audiovizualului şi a telecomunicaţiilor. Potrivit legii iniţiate de deputaţii Fidesz, Consiliul Media va avea un mandat de nouă ani şi va fi condus de un oficial numit de către premier.

Legea mai stipulează gruparea instituţiilor publice - televiziunea naţională MTV, radioul MR, televiziunea prin satelit Duna TV şi agenţia de presă MTI şi transformarea lor în companii nonprofit. Acesta este un alt punct de nemulţumire pentru opoziţie.

Parlamentul dominat de Fidesz a votat, la începutul săptămânii, unele prevederi ale legii, respingând obiecţiile opoziţiei. Alte prevederi, la fel de controversate, vor fi dezbătute la toamnă. Aceastea vizează şi instituţiile media private, ce ar putea fi obligate să garanteze "un conţinut echilibrat", să furnizeze informaţii considerate importante pentru societate şi să publice toate drepturile la replică.

Ne puteți urmări și pe Google News