Guvernul răspunde FMI-ului

Guvernul răspunde FMI-ului

Autorităţile române vor trimite azi o altă scrisoarea către Fondul Monetar Internaţional referitoare la împrumutul contractat, iar Guvernul va adopta săptămâna viitoare ordonanţa de urgenţă, a declarat ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea.

Acesta a mai precizat că printre angajamentele luate de ţara noastră se numără şi încadrarea în ţinta de deficit bugetar pentru 2009, de 4,6% din PIB, ceea ce reprezintă o sumă de 23,3 miliarde de lei. 

De asemenea, ministrul a mai spus că întreprinderile cu capital majoritar de stat vor fi monitorizate pentru îmbunătăţirea performanţelor, reducerea arieratelor şi creşterea profitabilităţii. 

Poge a declarat azi pentru Mediafax că Fondul Monetar Internaţional a trimis, ieri seară, scrisoarea de aprobare a cererii de credit pe care România a adresat-o instituţiei financiare.

Ministrul a mai precizat că discuţiile referitoare la creditul extern solicitat de România a fost făcută împreună cu reprezentanţi ai FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

România, de acord cu termenele şi condiţiile Fondului

"Am căzut de comun acord asupra sumelor, termenelor şi condiţionalităţilor, iar acum fiecare în parte îşi face treaba. Acum am primit Memorandumul de la FMI", a mai precizat ministrul Gheorghe Pogea.

Autorităţile române au convenit, la sfârşitul lunii martie, cu reprezentanţii FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani cu instituţia financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

De asemenea, Executivul s-a reunit azi, în şedinţă de Guvern, pentru a discuta despre acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE).

CITIŢI ŞI: Avem avizul FMI pentru împrumut

Măsurile Guvernului după acordul de împrumut

Împrumutul României, în atenţia Consiliului European

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 15:17

Ne puteți urmări și pe Google News