Rompetrol SA anunţă că îşi va relua în perioada următoare operaţiunile de forare în Libia. O echipă de specialişti se află în această ţară pentru evaluarea şi verificarea instalaţiilor, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
"În prezent, situaţia politică din Libia s-a stabilizat, iar o parte parte dintre partenerii noştri tradiţionali şi-au reluat sau îşi vor relua în perioada următoare activităţile economice. În acest sens, estimăm că în primului trimestru din 2012 operaţiunile de forare desfăşurate de Rompetrol vor fi reluate în totalitate, mai ales că din primele informaţii, instalaţiile deţinute de companie sunt în proporţie de 90% funcţionale", declară Gheorghe Georgescu, directorul general al Rompetrol.
Personalul Rompetrol se va întoarce treptat în această ţară, odată cu repunerea în funcţiune a instalaţiilor.
Pe fondul conflictului, compania a decis suspendarea la sfârşitul lunii februarie a activităţilor şi operaţiunilor în Libia, retrăgându-şi cei 63 de angajaţii români din cele cinci locaţii - inclusiv Tripoli, unde este şi sediul general. În această perioadă, Rompetrol a continuat protejarea celor peste 100 de angajaţi libieni prin plata salariilor şi acordarea de ajutoare sociale famillilor acestora.
Divizia de foraj şi servicii la sondă a Grupului Rompetrol şi-a început operaţiunile în Libia în 1986, în bazinul Murzuk, unde a decoperit şi cel mai important zăcământ de ţiţei din zonă, de peste 100 de milioane de barili. De asemenea, compania a desfăşurat activităţi şi în bazinele Libba dar şi câmpul Amal.