Grupul românilor cu talent la beatbox

Grupul românilor cu talent la beatbox

Cosmin Agache, concurent la "Românii au talent", a deschis drumul micii comunităţi de beatboxeri din ţară, aducând genul în atenţia publicului.

Atunci când băiatul de 14 ani a apărut pe scena emisiunii "Românii au talent", foarte puţini telespectatori ştiau ce înseamnă beatboxul. Cosmin este văzut de mulţi ca unicul reprezentant al acestei mici pagini de cultură urbană din România.

În realitate, în spatele lui stă o comunitate, aflată încă la început, de oameni talentaţi care se pot exprima imitând instrumente muzicale variate şi care participă la concerte, concursuri şi muncesc până la epuizare.

O pasiune care ţine o viaţă

Cosmin a încântat publicul în finala "Românii au talent" cu un beatbox de câteva minute însoţit de trupa de street dance DFC. El s-a clasat abia pe locul 5, dar cariera lui nu s-a oprit pe scena emisiunii.

Cosmin, zis Gaza, are un program plin: apariţii la emisiuni, la radio sau în concerte, alături de artişti celebri. "Mă pregătesc intens de fiecare dată pentru că vreau ca totul să iasă foarte bine", spune el, iar în ultima vreme s-a pregătit pentru emisiunea "Dansez pentru tine" unde a cântat pentru un caz umanitar, pentru o apariţie împreună cu CRBL şi pentru emisiunea LOL la postul MTV unde a apărut alături de Leonard Doroftei.

Tânărul are un plan ambiţios în minte: îşi doreşte să ajungă la Berlin unde se desfăşoară cea mai mare competiţie a beatboxerilor din lume. Încă nu s-a hotărât dacă o să urmeze o şcoală de muzică sau nu, dar ştie un lucru: va practica beatbox pentru tot restul vieţii lui. "Beatbox-ul va face mereu parte din mine. E mai mult decât o pasiune".

Planurile lui Cosmin implică multă muncă. Vrea să participe la cât mai multe evenimente pentru ca oamenii să se poată bucura de muzica lui. În acest moment, pregătirea ocupă o parte importantă din viaţa lui. "Eu sunt autodidact şi cred că dacă înveţi singur să faci beatbox e mai simplu să îţi creezi propriul stil. Trebuie să ai răbdare şi să munceşti mult. Desigur, contează şi urechea muzicală", povesteşte băiatul. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/0baUugd0hHQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Mii de practicanţi, cei mai mulţi autodidacţi

În luna martie a acestui an s-a organizat la Piatra Neamţ primul concurs naţional de beatbox. Tot acolo se pregăteşte în perioada 4 – 10 iulie o tabără de creaţie în domeniul beatbox la care sunt aşteptaţi în jur de 20 de oameni din toată ţara. Campionatul din primăvară a adunat cei mai buni beatboxeri din ţară. 27 de concurenţi, printre care şi Cosmin Agache, şi-au încercat norocul trimiţând aplicaţii. Au fost aleşi numai 18 tineri ale căror videoclipuri au fost postate online. În finală au intrat 12 concurenţi, dar pe scenă au urcat numai 10. Cosmin Agache a fost unul din absenţi. El nu a mai ajuns la finala campionatului pentru că avea o altă finală de pregătit, cea de la "Românii au talent".

Profesorii din cadrul Universităţii Populare de Arte şi Cultură, Piatra Neamţ îi învaţă pe elevi un lucru foarte important: beatboxul înseamnă până la urmă muzică, iar muzica nu se poate face decât cu foarte multă muncă. Rectorul Stelian Grigore estimează comunitatea de beatbox din România la câteva mii de oameni, dar consideră că cei mai mulţi beatboxeri sunt autodidacţi şi au mici şanse să obţină performanţă. Talentul nativ trebuie dublat de muncă

Chiar dacă muncesc ore întregi pentru a-şi dezvolta talentul, tinerii au nevoie de o pregătire muzicală profesională. "Cei mai mulţi învaţă doar generarea de sunete, dar asta nu este de ajuns", spune Stelian Grigore.

Haim Goldstein a participat la concursul din Piatra Neamţ unde a obţinut medalia de bronz. Tânărul de 29 de ani practică beatbox de 8 ani. Este unul din puţinii reprezentanţi din Bucureşti ceea ce, după cum spune el, l-a "dezavantajat în concursul din Piatra Neamţ când a fost jurizat de public".

Cei mai mulţi beatboxeri români sunt din partea de nord a ţării. Performanţa în beatbox nu se poate atinge fără patru ore pe zi de muncă. În plus, cei mai buni beatboxeri au avut şansa să participe la cursuri în alte ţări şi să vadă cum se face beatboxul la nivel profesionist.

În străinătate sunt frecvente aceste schimburi de experienţă care se bucură de prezenţa unor beatboxeri a căror calitate este recunoscută internaţional. În ţara noastră, concertele nu au parte de un public foarte numeros, iar cursurile sunt rare.

În 2009, cel mai cunoscut reprezentant al beatboxului, Rahzel a cântat în faţa a doar 200 de oameni într-un club din Cluj. Un alt concert important a fost cel de la IRAF al trupei Balkan Beatbox în 2010, dar astfel de concerte rămân în continuare rare. "Beatboxul înseamnă până la urmă muzică, iar muzica nu se face decât cu multă muncă. Chiar dacă exersează ore întregi, tinerii au nevoie de pregătire muzicală profesională." STELIAN GRIGORE, rectorul Universităţii Populare de Arte şi Cultură Piatra Neamţ

5 este locul pe care l-a ocupat Cosmin Agache la emisiunea "Românii

ORIGINI

Inspirat de cântăreţii de jazz

Chiar dacă e asociat cu noua cultură a hip-hop-ului, beatboxul s-a născut acum mai bine de şapte decenii în vremurile în care jazzul şi swingul făceau vâlvă pe străzile oraşelor din SUA.

Arta beatboxului pleacă de la cântăreţii de jazz care imitau instrumente ca saxofonul sau trompeta. Tot aceştia acompaniau muzica lor cu note lungi care seamănă cu sunetele de bass pe care le auzim în beatboxul modern. De la începutul oficial al acestei culturi, în anii ’80, şi până acum beatboxul s-a schimbat foarte mult. A trecut prin mai multe stiluri şi se dezvoltă în permanenţă.

Cei care fac în prezent beatbox de performanţă combină deseori mai multe tipuri de ritmuri, iar muzica lor e un amestec de beat-uri şi cuvinte. Noul val, început în 2000, a adus în prim plan şi artişti ca: Joel Turner, Shlomo, Kenny Muhammad, Doug E. Fresh, Biz Markie sau Rahzel. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/3Q7UNhM4wXw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/dJQ9HIiT6dc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/P7oADuVfpGI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/NYJPOoy_eMM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/hlPWLr6sDWk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/gV_X17iP0AQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News