Grevă japoneză în şcolile din Suceava

Grevă japoneză în şcolile din Suceava

Mii de profesori din judeţul Suceava vor intra mâine în grevă japoneză, timp de două ore, în semn de solidaritate cu învăţătoarea din Caracal aflată de două luni în greva foamei.

Protestul dascălilor din Suceava se va desfăşura între orele 11.00 şi 13.00, potrivit preşedintelui Sindicatului Bucovina-Rădăuţi, Gheorghe Şorodoc. În timpul protestului, elevii vor rămâne în clase şi vor fi supravegheaţi de către cadrele didactice, însă nu se vor desfăşura ore de curs. "De aproape 2 luni de zile colega noastră, învăţătoarea Cristina Anghel, se află în greva foamei. Motivul acestei forme de protest extrem este un lucru care ne priveşte pe toţi : aplicarea Legii 221/2008 în litera şi spiritul ei, aşa cum a fost intenţia legiuitorului, Parlamentul României, for care a votat în unanimitate actul normativ amintit", a motivat Gheorghe Şorodoc. Învăţătoarea Cristina Anghel este absolventă a Liceului Pedagogic Suceava, promoţia 1978. "Considerăm că demersul colegei noastre ar trebui întrerupt, chiar dacă se invocă un principiu de drept, pe motiv că viaţa ei se află în pericol. Acest lucru nu presupune întreruperea luptei, dar trebuie găsite alte forme de protest pentru a determina pe cei care trebuie să aplice legile într-un stat de drept să facă acest lucru", a mai spus Gheorghe Şorodoc.

Ne puteți urmări și pe Google News