Aproximativ 6.000 de profesori sibieni au intrerupt ieri activitatea, in cadrul unei greve de avertisment de doua ore.
Actiunea de protest a avut loc din cauza faptului ca dascalilor nu le-au fost aprobate revendicarile inaintate guvernului in privinta existentei unui contract de munca unic. In plus, acordul privind elaborarea unei legi a salarizarii care sa elimine discrepantele intre categoriile de bugetari nu a fost respectat.
Peste 50.000 de elevi sibieni nu au facut cursuri, incepand cu ora 12.00 sau 13.00, timp de doua ore. In unele scoli, elevii au fost trimisi acasa, iar in altele au ramas in clase, sub supravegherea profesorilor, care insa au refuzat sa le predea lectiile.
Liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar din Sibiu, Teodor Firtonea, a anuntat ca maine, inaintea sedintei comune a Guvernelor Romaniei si Ungariei, ce va avea loc la Sibiu, vor fi inmanate ministrilor educatiei din Ungaria si Romania proteste oficiale ale cadrelor didactice sibiene. „Ne vom prezenta solicitarile intr-un document ce va fi tradus si in limba maghiara”, a spus acesta.
Sindicalistii Federatiei Educatiei Nationale (FEN) mai cer guvernului sa asigure fondurile necesare pentru ca majorarea suplimentara de zece la suta, acordata de la 1 octombrie pentru personalul didactic cu gradul I, sa fie aplicata pentru intreg personalul didactic de predare. Potrivit FEN, protestele vor continua astazi, la Caras-Severin, apoi, miercuri, la Galati. Joi va fi organizata greva de avertisment la Satu-Mare, iar vineri, la Timis.