Grațierea lui Biden i-a dat dreptate lui Trump. Grațiindu-și fiul, președintele a dovedit că, la urma urmei, e și el un politician.

Biden ne-a servit niște resturi de la masa festivă de Thanksgiving

Săptămâna trecută președintele Biden ne-a servit niște resturi de la masa festivă de Thanksgiving pe care nimeni nu le dorea: „grațierea deplină și necondiționată” a propriului fiu, Hunter.

Pe democrați i-au apucat, deplin și necondiționat, arsurile pe esofag. Care nu au făcut decât să li se adauge celorlalte probleme deja existente ale democraților: înfrângerea electorală, cercul vicios al învinuirilor, opțiunile greu digerabile ale lui Donald Trump pentru viitorul lui cabinet, precum și asaltul necontenit al e-mail-urilor prin care Kamala Harris continuă să solicite și post-fiasco fonduri electorale (dezabonare, vă rog!).

Și iată că acum acești democrați oricum deznădăjduiți mai sunt obligați pe deasupra să și explice favorabil ipocrizia crasă a octogenarului pe picior de plecare de la Casa Albă.

Imediat ce vestea grațierii s-a prăbușit peste noi m-am gândit la acea metaforă pe care lumea încă o mai vehiculează pentru a explica atractivitatea lui Trump: el reprezintă „un mare deget mijlociu” ridicat sub nasul evlaviei ipocrite a establishment-ului politic.

Simpatizanții lui Trump nu-i admiră acestuia toate trăsăturile

Simpatizanții lui Trump nu-i admiră acestuia toate trăsăturile. Ei doar îi apreciază limbajul ireverențios și maniera grosolană prin care-i taxează pe ipocriții cocoțați la putere doar pentru a-și urma propriul interes.

Iată că se dovedește că și Joe Biden e capabil să ridice un mare deget mijlociu. Ba încă drept în fața rândurilor tot mai rarefiate ale susținătorilor săi.

Câțiva dintre ei chiar se duseseră la televiziuni și repetaseră promisiunea lui Biden cum că în vecii vecilor nu-l va grația pe Hunter. Ei afirmaseră că ar fi imposibil ca Biden să recurgă la un gest atât de vădit egoist, la care s-a dedat în schimb, cu seninătate, Trump.

Proclamaseră că democrații - spre deosebire de republicani - rămân „dedicați statului de drept” în continuare, că Biden e „un om de cuvânt”.

Și acum aceeași democrați își văd rulate la TV acele clipuri cu declarațiile lor, din nou și din nou.

După cum declara Biden însuși când și-a sistat campania electorală: „Adevărul, cauza sacră a acestei țări, e mai presus de noi toți”.

Ei bine, cel puțin până în ziua alegerilor. După care nimic nu mai contează.

Superioritatea morală poate fi uneori supraevaluată

Superioritatea morală poate fi uneori supraevaluată. Mai cu seamă când vorbim de un ranchiunos la final de mandat, a cărui ucenică a pierdut în fața unui condamnat penal și al cărui fiu era el însuși pe punctul de a ajunge după gratii.

„Această însărcinare sacră de a ne perfecționa uniunea [adică SUA - n.trad.] nu se referă la mine”, mai declara Biden în vară. „Se referă la voi [la popor - n.trad.].”

Bun, minunat. Dar, după cum se exprimă președintele, iată cum stă treaba: nu e prima dată când Biden își pune numeroșii loialiști în postura de a fi involuntar mincinoși.

De fapt, Biden și-a petrecut o bună parte a președinției propagându-și propria sa mare minciună: că, nu se știe cum, neajunsurile vârstei sale nu i se aplică și lui, că e capabil să continue să îndeplinească cea mai stresantă slujbă de pe planetă chiar și după ce va fi trecut bine de 80 de ani.

Și a tot insistat că așa este chiar și după ce declinul lui devenise mai mult decât evident.

Biden tot politician este

Dar, ma rău decât atât, Biden a implicat un întreg partid de interpuși în autoamăgirea sa. Cu puține excepții, ei i-au ascuns de public capacitatea diminuată, chiar și după ce devenise limpede că termenul de garanție îi expirase. Și prin toată această mascaradă Biden a reușit să epuizeze un capital apreciabil de bunăvoință.

Oricât de tupeistă a părut cotitura de 180 de grade a lui Biden în privința grațierii, surprinzătoare n-a fost. În definitiv și Biden tot politician este. Și asta a fost întreaga lui viață. Iar politicienii își schimbă uneori poziția. Un procedeu cunoscut și sub denumirea de „minciună”. Politicienii pot fi alunecoși, egoiști, oportuniști și complotiști.

Dar, trăgând linie, ei nu au nimic de pierdut. Și atunci, de ce să nu înhațe cât mai repede orice le vine la mână? Poate că nu lași în urmă chiar cea mai plăcută amintire, dar și scapi de o grămadă de bătăi de cap la pensie.

Biden a fost aruncat deoparte de propria sa echipă. Iar când Trump a câștigat oricum, Biden tot a fost învinovățit, și nu puțin. Iar acum e evident că se simte mult mai puțin îndatorat Partidului Democrat decât se simțea odinioară.

Nu e dificil să simpatizezi cu îngrijorarea părintească a lui Biden și, în consecință, cu gestul lui egoist. Hunter Biden a avut și el enorm de suferit, s-a luptat cu dependența de droguri și aproape sigur a fost vizat de justiție din cauza familiei din care face parte.

Decizia lui Biden îi va lăsa pe americani și mai dezgustați decât erau

Iar Joe Biden a și declarat că se simte vinovat că poziția lui extrem de importantă îi face viața dificilă singurului fiu care i-a supraviețuit. E de înțeles că simte nevoia să-l protejeze, mai ales în aceste ultime săptămâni de mandat în care încă mai are puterea s-o facă. Și nici nu e ca și cum Trump s-ar sfii să-și proclame intenția de a-și pedepsi inamicii politici.

Însă decizia lui Biden îi va lăsa pe americani și mai dezgustați decât erau deja. Adică exact ce-și dorea Trump. El nu a încercat niciodată să convingă pe cineva că ar fi vreun neprihănit, ci doar că toți ceilalți sunt mânjiți. N-a fost niciodată interesant să revendice moralitatea. Singura monedă pe care și-o dorește e puterea.

Grăitor e faptul că una dintre cele mai populare justificări ale grațierii e aceea că Biden are tot dreptul s-o facă. Și nu încape îndoială că și Trump ar proceda la fel. Numai ratații își pierd vremea cu norme și cutume.

„Dacă un șarlatan circar vădit incompetent precum Trump poate ajunge președinte, de ce noi restul ne-am păstra manierele?”, a rezumat acest raționament Tim Miller, scriind în The Bulwark. Pentru ca apoi tot el să respingă categoric ideea. Miller califică atitudinea „LOL, nu contează nimic” a epocii Trump drept „moral falită și infantilă”.

Trump pleacă de la premiza că nu există nimic mai rău decât politicienii. Drept pentru care a coborât ștacheta conform acestei supoziții. În cea mai mare parte, Biden a aderat la un standard mult mai înalt și onorabil al președinției. Iar acesta e motivul pentru care ultimul lui gest e atât de dureros: a dovedit că cinicii au dreptate.

(Articol de Mark Leibovich, The Atlantic; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)