Băieţelul în vârstă de trei ani ridicat de către autorităţile italiene, în 2007, de pe străzile din Tivoli, în timp ce era pus să cerşească de către bunica sa, a ajuns zilele acestea înapoi în casa bunicilor, la Bocşa.
Marţi, completul de judecată specializat în protecţia minorului de la Curtea de Apel Timişoara a stabilit că băiatul care a fost repatriat anul trecut, în octombrie, după ce a stat mai bine de un an în custodia serviciilor sociale italiene, trebuie să revină în mediul familial.
Specialiştii se opun
Decizia contravine măsurilor impuse de specialişti, care susţin că atât micuţul, cât şi familia, ar fi avut nevoie de o perioadă mai lungă de timp de consiliere psihologică pentru a se acomoda. Cu atât mai mult cu cât mama sa, Graţiela, a mai născut un copil, dintr-o relaţie cu alt concubin, cu care trăieşte în prezent în casa părintească.
Şi-au răscumpărat lipsa de afecţiune
Joi seara, Graţian a ajuns acasă, iar primul lucru pe care l-au făcut bunicii săi au fost să-l ducă la magazin şi să-i cumpere toate jucăriile şi dulciurile pe care le-a vrut. Familia i-a pregătit chiar şi o cameră cu draperii colorate şi multe alte jucării.
Saşa Gruia, bunicul băiatului, spune că abia în această perioadă, de când a fost luat de poliţie în Italia, s-a apropiat efectiv de copil, iar acum vrea să-i clădească un viitor.
Mama puştiului, Graţiela Gruia, recunoaşte şi ea că are foarte multe de recuperat împreună cu fiul său.
Copiii iartă uşor
Graţian este bucuros că a revenit acasă şi că este tratat ca un prinţ, toată atenţia familiei fiind orientată spre el. Deja s-a împrietenit cu fratele lui vitreg, în vârstă de doi ani, cu care este dispus să îşi împartă jucăriile.
Sentinţa Curţii de Apel a fost adusă la cunoştinţa ministrului italian de Externe, Franco Frattini care, la finele lunii trecute insista în ideea ca minorul să fie ţinut cât mai departe de familie „care l-a tratat oribil” , cerând totodată autorităţilor de la Bucureşti să intervină în acest sens.
În perioada următoare, se aşteaptă formularea unui punct de vedere oficial din partea italiană.