AVERTISMENT. Instituţiile diplomatice şi asociaţiile romånilor din Italia au primit såmbătă un mesaj de ameninţare de o duritate extremă, iar dreapta italiană anunţă un protest.
Românilor din Italia li se promit „gloanţe şi bombe“, într-un e-mail transmis sâmbăta trecută către instituţii diplomatice şi organizaţii ale românilor din Peninsulă.
Tensiunile par să atingă un nou punct culminant, după ce primarul Romei, Walter Veltroni, a cerut măsuri urgente împotriva infractorilor români. Potrivit Ministerului de Interne italian, aceş- tia ar fi vinovaţi de peste 75% dintre infracţiunile comise de străini pe teritoriul acestui stat.
Tonul mesajului, trimis de pe adresa a.palossi@email.it, este foarte dur. „Ajunge! Dacă voi credeţi că instituţiile noastre vor continua să vă protejeze, asta nu vă va fi de-ajuns. Păziţi-vă spatele, pentru că gloanţe şi bombe avem destule pentru voi. Atenţie şi voi, cei din ambasadă! Când patrulele se vor îndepărta pentru câteva minute, vă vom arunca în aer, rahaţilor. Conaţionalii voştri cred că pot face mizeriile lor pe pământul nostru precum chinezii? O să vedeţi câţi morţi vor fi. (...) Nici măcar conaţionalii voştri de la închisoare nu sunt în siguranţă; explicaţi-le cum se duce vorba printre pârnăiaşi“.
Însărcinatul cu afaceri al României în Italia, Radu Horumbă, spune că mesajul a fost tratat „cu grija necesară“ de către ambasadă. „Nu există un motiv de alarmism, mai ales având în vedere felul în care este formulat. Pare rezultatul unei minţi afectate patologic“, precizează Horumbă.
El spune totuşi că autorităţile italiene au fost anunţate, iar acestea au început demersurile necesare. „Încă suntem în poziţie de aşteptare, nu i-aş da, deocamdată, o aşa de mare greutate“, declară, la rândul său, Emilia Stoica, purtătoare de cuvânt a Ligii Românilor din Italia.
Liderul Partidului de dreapta Alianţa Naţională, Gianni Alemanno, îi cheamă pe italieni să protesteze pe 13 octombrie faţă de violen- ţele comise de români, după moartea unui biciclist atacat de doi români, în urmă cu aproape două luni.
PROIECT Guvernul analizează imaginea imigranţilor Problema românilor din Italia trebuie tratată la nivel comunitar, a precizat comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, într-un interviu publicat ieri de cotidianul „La Repubblica“.
„Ca român, sunt foarte dezamăgit şi sper că evenimentele recente nu-i vor incrimina pe toţi cona- ţionalii mei care trăiesc şi muncesc cum pot mai bine în Italia. Acolo, am constatat-o personal, au o reputaţie de foarte buni muncitori“, a mai spus Orban.
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, le-a cerut săptămâna trecută românilor şi, mai ales, organizaţiilor româneşti din Italia să condamne faptele ilicite şi să ajute autorităţile la condamnarea făptaşilor.
El a adăugat că, în contextul violenţei crescânde din Italia, nu şi-ar dori să se ajungă ca MAE să angajeze în ambasade sociologi şi psihologi, pentru că asta ar însemna ca Bucureştiul să dea semnalul că situaţia „este într-adevăr scăpată de sub control“.
Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) va realiza în perioada următoare două studii sociologice privind imaginea României în Italia. Termenele-limită pentru depunerea ofertelor pentru realizarea celor două studii - „Imaginea de ţară a României în Italia şi percepţia cetăţenilor italieni asupra emigranţilor proveniţi din România şi stabiliţi pe teritoriul statului italian“ şi „Condiţia emigranţ ilor români stabiliţi în Italia“ - sunt 12 şi 9 octombrie.
„Vrem să vedem exact părerea italienilor despre români, modul în care românii s-au integrat acolo, dacă fac studii şi aşa mai departe“, a declarat şeful ASG, Alfred Bulai, citat de Mediafax.