Vorbim și scriem despre Noua Ordine Mondială. Cum va arăta putem doar prezice. Vorbim de războiul din Ucraina și de cel din Orientul Mijlociu, vorbim de stabilitatea și securitatea Europei. Toate au un numitor comun: legătura transatlantică. Cert este că, în perioada următoare, legăturile transatlantice se vor reconfigura. Lupta ideologică între suveraniști și neomarxiști este în plină desfășurare în Europa. Un exemplu este România, dar nu este singura.

Parlamentul European, aflat în sesiune plenară la Strasbourg, a respins rezultatele alegerilor parlamentare din Georgia, care au avut loc la sfârșitul lunii octombrie, solicitând organizarea unui nou scrutin legislativ în termen de 12 luni. Urmează alegerile în Germania, cu peron pe ”extrema dreaptă”. Priviți cu atenție alegerile de la noi și lupta pentru scaunul de la Cotroceni.

Nu mai exista reguli, oameni care sunt în funcții plătite din bani noștri și care ne explică ceea ce nici ei nu înțeleg (vezi declarațiile despre Tik-Tok făcute și retrase), tot felul de politicieni șmecheri ne intoxică cu tot felul de baliverne. România este o țară a experimentelor dar și o țară cu oameni nemulțumiți de cei 30 de ani de democrație. După trei decenii de democrație și capitalism de tip românesc, putem trage o singură concluzie: ne-am desprins de tiranie și socialism, dar nu am făcut un pas decisiv spre o democrație occidentală și o piață consolidată. Educația s-a prăbușit iar nivelul de trai a scăzut până la limita subzistenței.

În schimb în Europa fenomenul Trump se consolidează. Cine va fi legătura lui Trump în Europa? Eu spun Meloni, primul ministru al Italiei. Greșesc? Eu sunt analist așa că pot greși. Kissinger le spunea jurnaliștilor că ”ei pot face predicții astăzi și mâine pot revenii asupra a ceea ce au declarat, pentru că nu fac parte dintr-un guvern. El ca om al guvernului nu poate face declarații fără dovezi”. Avem câteva moduri prin care putem vorbi de alinierea Americii și Italiei.

Nu uitați perioada celui de-al Doilea Război Mondial anii 40 când Lucky Luciano a fost implicat în operațiunea Husky (mafia italiană din portul New York, spun documentele declasificate de Arhivele SUA, a fost implicată în sprijinirea eforturilor de război ale Americii). Îmi revăd notițele de la începutul anului 2024. Scriam acolo că amenințarea cu un război în Europa a reapărut. Pe 19 ianuarie 2024, amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului militar al NATO, a declarat: "Trebuie să realizăm că nu este un lucru dat că suntem în pace. Și de aceea noi [forțele NATO] ne pregătim pentru un conflict cu Rusia". Comandantul șef al armatei Suediei, Micael Byden, a avertizat pe 24 ianuarie că „războiul Rusiei împotriva Ucrainei este doar un pas, nu un joc final”.

Posibilitatea unui atac rusesc împotriva unei țări NATO este ridicată și în Polonia, și în România, și în Germania și în Danemarca. Cu toate acestea, potrivit diverselor surse diplomatice, Rusia ar avea nevoie de patru până la opt ani pentru a se reechipa după războiul din Ucraina. Acesta este un interval de timp foarte scurt pentru ca forțele armate europene să își crească capacitățile, cu condiția să investească semnificativ, atât pentru ele însele, cât și pentru a ajuta Ucraina. Relația transatlantică rămâne cheia securității europene.

Alinierea militară între SUA și Italia

Trump și Meloni ar trebui să consolideze în mod substanțial parteneriatul de apărare dintre SUA și Italia. Producătorii americani de apărare precum Boeing, Lockheed Martin, L3Harris și Northrop Grumman au o prezență puternică în Italia, în timp ce firme italiene precum Fincantieri și Leonardo operează unități de producție în Statele Unite. Această relație reciprocă oferă o bază solidă pentru ca Italia să-și demonstreze angajamentul credibil ca partener puternic de apărare pentru America. Italia poate consolida acest parteneriat prin îndeplinirea angajamentului NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare, cu un calendar clar pentru a crește acest procent la 3% în viitorul apropiat. Cheltuielile crescute pentru apărare vor aduce beneficii industriei Italiei, sporind în același timp poziția acesteia în Europa, făcând din Italia primul actor NATO care păzește flancul sudic al Alianței.

În 2020, Italia a finalizat un nou Comandament pentru Operații Spațiale și în 2023 a semnat un acord de detașare a unui ofițer de legătură la Comandamentul Spațial al SUA. De asemenea, este una dintre puținele țări europene care operează propria sa flotă de sateliți militari, inclusiv pentru comunicații și teledetecție. Ministerul italian al Apărării dezvoltă în prezent o versiune actualizată a sistemului său de telecomunicații  SICRAL (Italian System for Secure Communications and Alerts).

De asemenea  Agenția spațială italiană lucrează la lansarea unei noi generații de sateliți radar pentru a înlocui vechiul său COSMO-SkyMed, constelație abreviată CSG (COSMO-SkyMed este o constelație italiană de imagistică a pământului, formată din patru sateliți identici, lansați între 2007 și 2010 dintre care mai sunt operaționali CSK-1, CSK-2 și CSK-4). Producătorii italieni din industria de apărare, cu operațiuni în spațiul transatlantic și cu o amprentă în expansiune în Orientul Mijlociu și Indo-Pacific, sunt, de asemenea, bine poziționați pentru a contribui la cerințele de securitate ale teatrelor transatlantice și indo-Pacific. Și nu în ultimul rând SUA și Italia au nevoie de o colaborare în a lega spațiile libere și deschise ale Indo-Pacificului și pe cel al Mediteranei și al Atlanticului pentru a promova interesele comune. Mediterranean Shipping Company (MSC), fondată și condusă de un căpitan de navă italian, reprezintă 20% din traficul maritim global - cel mai mare din lume. MSC este gata să facă din Marea Mediterană o punte între Atlantic și Indo-Pacific.

Relațiile transatlantice în mandatul lui Trump

Joe Biden și Olaf Scholz au ridicat relația dintre Washington și Berlin deasupra tuturor celorlalte din Europa. Dar, odată ce Trump se întoarce la Casa Albă și guvernul de la Berlin se prăbușește, relația germano-americană va arăta în curând diferit. Ce vor face ceilalți lideri europeni? Meloni este cel mai bine poziționat lider european față de noua administrație de la Casa Albă.

Ea poate empatiza cu viitorul președinte al SUA. Asemenea lui Trump, ea a fost o persoană din afară politici condamnată ca fiind populistă și „fascistă”. Și ea a încurcat așteptările oponenților săi și a construit o mișcare politică serioasă care își are rădăcinile în mișcare lui Mussolini. Italia a fost condusă de centru-dreapta în cea mai mare parte a istoriei sale de la al Doilea Război Mondial, adesea în guverne de coaliție fragile, ținute împreună în principal prin opoziția comună față de comunism.

Dar de pe vremea lui Silvio Berlusconi, care a dominat viața politică pentru o mare parte a anilor 1990 și 2000, dreapta italiană nu a avut un lider care să poată aduna o coaliție suficient de largă pentru a guverna. Ea a urmat politici similare cu cele ale lui Berlusconi, centrate pe reducerea impozitelor pe venit și pe creșterea  beneficiilor sociale, fără a impulsiona revizuiri economice ambițioase pentru a stimula creșterea cronic scăzută a Italiei. În mod ironic, sprijinul lui Meloni rămâne solid, chiar dacă alegătorii cred că ea a avut rezultate slabe în problema ei și anume controlul imigrației. Ea a promis că va opri migranții să traverseze Marea Mediterană din Africa de Nord, dar a descoperit că nu există o modalitate ușoară de a face acest lucru.

O mare parte din instituția politică europeană încă o privește pe Meloni cu suspiciune, în special în centrul stânga, din cauza rădăcinilor ei ideologice. Ea a fost o activistă de tineret în Mișcarea Socială Italiană, sau MSI, un partid fondat de foști membri ai regimului fascist al lui Benito Mussolini. Ea a urcat în rândurile partidelor succesoare ale MSI și în cele din urmă a fondat ”Brothers of Italy”, care a păstrat simbolul MSI al unei flăcări în culorile naționale ale Italiei. Meloni spune că fascismul este istorie și partidul ei este democratic. Mulți dintre cei mai apropiați aliați ai lui Trump, inclusiv Elon Musk, o admiră Meloni. Personalitatea ei amestecă farmecul și grija în egală măsură. În ceea ce privește politica, cei doi lideri vor găsi un teren comun.

Guvernul doamnei Meloni s-a concentrat pe stoparea imigrației necontrolate. Prima sarcină a lui Trump în calitate de președinte va fi să dezlege politicile de frontieră deschise ale administrației Biden. Ambii lideri au fost apărători înfocați ai valorilor tradiționale. Meloni a demonstrat claritate morală și în afacerile externe. Spre deosebire de alți lideri europeni, ea a susținut fără ambiguitate Israelul și a condamnat Hamas. Ea a încurajat Occidentul să continue să sprijine Ucraina și a vorbit cu forță împotriva lui Vladimir Putin. Descurajarea, a remarcat ea în acest an, „este cea mai bună garanție că nu va exista o escaladare”. Unii au susținut că cel mai evident aliat european al lui Trump este Victor Orban din Ungaria.

Dar Meloni este mult mai credibilă și mai capabilă. Orban este limitat de poziția sa sub radar în restul Europei. Reprezentantului Ungariei la Comisia Europeană i-a fost repartizat portofoliul sănătății și bunăstării animalelor – iar confirmarea sa poate fi în continuare respinsă de Parlamentul European. Alegerea doamnei Meloni a fost răsplătită, pentru un reprezentant al Italiei, cu o râvnită poziție de vicepreședinte executiv. Roma va deveni o contrapondere binevenită a Berlinului. Trump a căutat ceva similar în Viena și Varșovia în timpul primului său mandat, cu un succes lipsit de forță. Dimensiunea Italiei îi ofere un avantaj suplimentar ca partener european preferat al Washingtonului. Peste 12.000 de soldați americani au baza militară în Italia, iar Napoli este sediul Flotei a șasea a Marinei SUA. În Europa, doar Germania găzduiește mai mulți militari americani.

Întoarcerea lui Trump la Washington este o oportunitate promițătoare. Pentru a guverna eficient, va avea nevoie de prieteni în Europa. Nu va găsi un aliat mai bun decât doamna Meloni. Pentru America este importantă Italia ca pivot la Mediterană. Marea Mediterană a avut întotdeauna o importanță geopolitică strategică pentru Italia, guvernul lui Meloni a fost din ce în ce mai implicat în afacerile mediteraneene cu obiectivele declarate de a opri migrația, de a combate traficul de persoane și de a promova parteneriatele cuprinzătoare cu țările de origine și de tranzit din Africa în general. Italia este o punte către Orientul Mijlociu.

Peisajul politic european s-a schimbat. Ce va urma?

Partidele extremiste anti-război Alternativa pentru Germania și Alianța Sahra Wagenknecht sunt în creștere în Germania. În Franța, Marine le Pen (un lider francez pro-rus) a reușit să reducă sprijinul pentru Ucraina de la 3 miliarde EUR la 2 miliarde EUR în proiectul de buget francez pe noul an 2025. În Țările de Jos, Partidul Libertății de extremă dreaptă este cel mai mare partener de coaliție. Cartea de joc populistă și iliberală a premierului ungar Viktor Orban este reprodusă în toată Europa.

Între timp, în Polonia, premierului moderat, Donald Tusk, se confruntă cu dificultățile de a inversa ”daunele” aduse de guvernul populist anterior. Ceea ce liderii populiști europeni au în comun este un scepticism profund înrădăcinat față de UE și dorința de a o eroda din interior. Și mulți dintre acești lideri salută, de asemenea, revenirea lui Trump. În ciuda unor asemănări ideologice, politicile lui Trump nu vor fi bune pentru aliații săi europeni cu sediul la Bruxelles.

El a amenințat că va impune taxe vamale de 10 până la 20% asupra tuturor importurilor din UE. Pentru Italia și Țările de Jos, al doilea și al cincilea cel mai mare exportator din UE către SUA, acest lucru ar avea un impact negativ direct asupra economiilor lor. Există două lucruri care sunt clare despre Trump: el este imprevizibil și tranzacțional. Trump nu mai este izolat în Europa, el acumulează rapid aliați printre șefii de stat europeni. Acești lideri sunt de acord cu privire la amenințarea existențială percepută pe care o reprezintă migrația, necesitatea așa-numitelor „valori tradiționale ale familiei” și „anti-woke”.

Dar, dincolo de asta, împărtășesc și doresc să promoveze o viziune iliberală asupra lumii, cu ramificații de la securitate și comerțul global până la drepturile omului – și amenință direct proiectul european. Acest lucru nu va fi în niciun caz ușor, dar proiectul european – care a adus pacea în Europa – este în joc. Ce însemnă pentru România? Prieteni care citiți, România rămâne importantă pentru Administrația de la Casa Albă. Venirea pe 5 decembrie într-o vizita a lui Robert Kennedy Jr., noul Secretar de Stat pe Sănătate al lui Donald Trump, la București pentru, se zice lansarea cărții lui, în fapt poate pentru susținerea lui Călin Georgescu la prezidențiale, dacă acesta va mai rămâne pe liste. Acest moment va aduce, dacă se va concretiza, un mesaj către politicienii noștri.

Ce fel de mesaj? Că suntem în cărțile lui Trump care vine la Casa Albă în ianuarie 2025. Desantul american îl va cuprinde și pe jurnalistul favorit a lui Trump, Tucker Carlson. Cine înțelege bine, cine nu iarăși bine. Unii vor fi fericiți alții triști. Nu țin cu Georgescu, țin cu România dacă asta va spune ceva. Noi militarii am jurat veșnic că vom apăra țara. NATO da, UE da, dar peste toate România este locul unde ne-am născut și am crescut. Aici este norocul nostru, aici unde ne-am născut (așa îmi spunea generalul Colin Powell despre el și America în 2002 la NDU la schimbarea ”lațului de comandă/ a comandantului NDU”)! Poate că reîntoarcerea la declarațiile și la manifestul lui Robert Schuman, ”părinte al Europei”, referitoare la un continent unit ar aduce o liniște binemeritată în Europa.

Putin și rachetele cu rază intermediară de acțiune

Și parcă nu era suficientă această situație politică iliberală care se consolidează în Europa acum avem și amenințarea reală cu rachetele cu rază intermediară făcută de Putin. Nu red că de data asta Putin blufează: „este un avertisment” privind utilizarea rachetelor hipersonice cu rază intermediară. Într-o mișcare controversată în timpul perioadei sale de tranziție, președintele Joe Biden a escaladat sprijinul SUA pentru Ucraina, aprobând desfășurarea contractanților militari pentru reparații la tehnica militară chiar în Ucraina, a aprobat transferul de mine antipersonal și autorizarea atacurilor ATACMS pe teritoriul Rusiei.

Aceste acțiuni urmăresc să întărească apărarea Ucrainei înainte ca succesorul lui Biden să preia mandatul, dar riscă o reacție internațională. Dezbaterea despre trimiterea de trupe în Ucraina, pe care președintele francez Emmanuel Macron a inițiat-o la o întâlnire între aliații Kievului la Paris în februarie 2024, a fost puternic contrată de unele țări europene, conduse de Germania. Cu toate acestea, a fost relansată în ultimele săptămâni datorită vizitei în Franța a premierului britanic, Keir Starmer, pentru activitățile dedicate Zilei Comemorării, 11 noiembrie, când se aduce tributul recunoștinței militarilor căzuți în Primul război Mondial.

Pe măsură ce Franța și Regatul Unit sărbătoresc anul acesta a 120 de ani de la Antanta Cordiala, Starmer, a venit și ca să-și concretizeze planurile de apropiere de Uniunea Europeană și principalele sale state membre în condițiile venirii lui Trump la Casa Albă (Antanta Cordială reprezintă o serie de acorduri semnate, la 8 aprilie 1904, între Regatul Unit și Republica Franceză). „Discuții sunt în desfășurare între Regatul Unit și Franța cu privire la cooperarea în domeniul apărării, în special în vederea creării unui nucleu dur de aliați în Europa, axat pe Ucraina și securitatea europeană mai largă”, a declarat o sursă militară britanică pentru AP. Ministerul francez al Forțelor Armate și Palatul Elysee nu au dat încă undă verde desfășurării de trupe convenționale – sau de contractori privați.

Dar de câteva luni, astfel de propuneri sunt clar pe masa guvernului francez. Una dintre acestea se referă la Defense Conseil International (DCI), principalul operator al Ministerului Forțelor Armate pentru monitorizarea contractelor franceze de export de arme și transferul de know-how militar aferent. DCI este deținută în proporție de 55% de statul francez. Compusă 80% din foști militari, DCI ar fi gata să continue antrenarea soldaților ucraineni în Ucraina, așa cum o face deja în Franța și Polonia. Dacă este necesar, ar putea întreține și echipamentele militare franceze trimise la Kiev.

Această cooperare nu s-a concretizat încă, dar este în conformitate cu ridicarea oficială de către administrația Biden a interdicției privind intrarea și lucrul companiilor militare private în Ucraina începând cu 9 noiembrie 2024. Contractorii americani pot opera acum deschis în Ucraina, întreținând echipamentele militare trimise la Kiev de la americani sau aliați stocuri, cum ar fi sistemele de apărare aeriană F-16 și Patriot. Trebuie să țineți cont de faptul că ucrainenii nu pot folosi tipuri de rachete trimise de Occident fără vreo formă de sprijin occidental pe teren. Rachetele Storm Shadows (rachete de croazieră aer-sol cu o rază de acțiune de 250 până la 500 de kilometri), precum și rachetele Scalp franceze, trebuie să fie programate înainte de a putea fi livrate de un bombardier Su-24, care este disponibil în Ucraina. Această asistență este un domeniu sensibil pentru Aliați, care de la începutul războiului ocolesc limitele cobeligeranței. Regatul Unit a păstrat numeroși „consilieri militari” în Ucraina din 2014, fapt care nu a fost lipsit de atenție din partea rușilor.

„Marea Britanie și Franța sunt acum implicate direct în acest război, deoarece această tragere (a unei rachete Storm Shadow pe 20 noiembrie) nu poate avea loc fără personalul NATO, de asemenea, fără personalul britanic sau francez”, a declarat ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Andrei Kelin, pentru Sky News pe 22 noiembrie. Rusia a răspuns cu o lansare de probă a rachetei sale hipersonice Oreshnik, semnalând puterea, evitând în același timp o escaladare mai largă. Din punct de vedere militar, ATACMS, produsă în SUA, Storm Shadow și Scalp produse în Marea Britanie și Franța nu sunt elemente care vor schimba cursul războiului. Armata rusă este familiarizată cu raza lor de acțiune și probabil că și-a mutat bunurile valoroase/bazele și aeroporturile din raza de foc.

Ucraina nu are stocuri mari de rachete, iar prioritatea ei constă în apărarea teritoriului său, mai degrabă decât în ​​menținerea unui punct de sprijin în Kursk-ul Rusiei pe termen nelimitat. Ceea ce pare evident este că Joe Biden este hotărât să lase succesorului său o moștenire de politică externă cât mai complicată și să perturbe ambițiile lui Donald Trump de a aduce pacea între Rusia și Ucraina. Impresia este că Rusia este provocată într-un răspuns nechibzuit, făcând negocierile de pace cu Putin mult prea dificile – chiar și pentru Trump. Abordarea viitorului președinte asupra conflictului nu se bazează pe înfrângerea Rusiei, dar este posibil să nu poată rezista unei escalade serioase. Acesta este ceea ce Trump l-a avertizat pe Putin să nu facă: să nu escaladeze.

Moscova a ales să răspundă pe câmpul de luptă existent, mai degrabă decât să atace interesele occidentale la nivel global. Lansarea Oreshnik, o rachetă balistică hipersonică cu rază intermediară fără focos nuclear, la o Ucraina deja complet devastată, a servit acestui scop. Atacul și-a arătat ”dinții” fără a provoca pagube grave. Rusia a demonstrat că are o armă, dezvăluită anterior, și a fost pregătită să o folosească. Lansarea a fost un experiment și un succes spectaculos. În mod încurajator, sistemul de avertizare timpurie dintre Rusia și SUA s-a dovedit a funcționa: Centrul rus de reducere a riscurilor nucleare a emis un semnal de pre-notificare omologului său american cu treizeci de minute înainte, astfel încât sistemul de urmărire a rachetelor din SUA să știe că o astfel de lansare nu este nucleară.

Post Scriptum: Administrația Trump ar putea restabili Statele Unite ca un jucător important în Asia Centrală și ar putea folosi acest lucru ca pârghie cu Moscova și Beijingul în gestionarea priorităților strategice din Ucraina, Orientul Mijlociu și Taiwan. Implicarea Washingtonului în Asia Centrală a scăzut sub administrația Biden, în special după ieșirea haotică din Afganistan.

Începând cu anii 1990, Washington a deținut o influență semnificativă în Asia Centrală, cu investiții de miliarde în petrol, gaze și minerale din Kazahstan. După 9/11, regiunea a devenit centrală pentru interesele de securitate națională a SUA, cu baze aeriene la Karshi în Uzbekistan și Manas în Kârgâzstan, care au servit trupele NATO în Afganistan. Volumul ajutorului acordat celor cinci țări post-sovietice din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan) a scăzut de la 435 milioane USD în 2012 la 226 milioane USD în 2023. Asistența a scăzut la doar 63 milioane USD în 2024 ca ajutor umanitar iar pentru Ucraina a crescut rapid.

În același timp, China a angajat miliarde de dolari în regiune prin Inițiativa sa ”Belt and Road”, inclusiv 500 de milioane de dolari sub formă de granturi, și a oferit împrumuturi generoase, unele țări datorând acum peste jumătate din datoria lor suverană către Beijing. În timp ce invazia Ucrainei de către Rusia era de așteptat să slăbească influența în Asia Centrală a Moscovei, la aproape trei ani de război, Kremlinul încearcă să-și întărească stăpânirea acolo. Rusia își intensifică proiectele energetice de mai multe miliarde de dolari, de la exporturile de energie electrică și tranzitul de gaz la noi reactoare nucleare din Uzbekistan, crescând și mai mult dependența regiunii de Moscova.

Asistența Rusiei în evaziunea sancțiunilor a devenit, de asemenea, o afacere profitabilă pentru elita regională. Așa numitul ”Sens giratoriu” din Asia Centrală sprijină mașinăria de război a lui Putin (este vorba de traficul de bunuri de larg consum folosite în fabricile de armament rusești pentru componentele electronice cu dublă utilizare și care provin din Occident fiind cumpărare de statele foste sovietice și apoi expediate în Rusia).

Acum când termin de scris materialul îmi vine pe mail o știre care devoalează un mesaj de la Putin către Trump. Președintele rus Vladimir Putin l-a lăudat joi pe președintele ales al SUA, Donald Trump, ca fiind un politician experimentat și inteligent, dar a spus că ”nu crede că Trump este în siguranță după atentatele asupra sa”.

Un mesaj dur adresat de Putin lui Trump la o conferință de presă cu reporterii prezenți în Kazahstan, la Astana, la Summitul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). Trump a fost rănit într-o tentativă de asasinat în Pennsylvania în iulie. Într-un incident separat din septembrie, un bărbat a fost acuzat de tentativă de asasinat după ce s-ar fi poziționat cu o pușcă pe unul dintre terenurile de golf ale lui Trump din Florida. Ce știe Putin și îi transmite voalat lui Trump?