Prima victorie a steliştilor în 2009, 1-0 sâmbătă, în Ghencea, cu Poli Iaşi, a fost umbrită de greşelile de arbitraj în favoarea „roş-albaştrilor”.
Arbitrul Mugurel Drăgănescu l-a iertat de două ori pe Dorin Goian de meritatul cartonaş roşu. Fundaşul central stelist a încasat un cartonaş galben pentru un cot aplicat în figura lui Cristian Bratu. „Goe” nu s-a potolit şi, cu un minut înainte de pauză, l-a luat cu fulgi cu tot pe Milea, însă Drăgănescu a rămas impasibil. Goian, iertat de două ori de cartonaşul roşu
În minutul 63, Goian l-a mai „tăvălit” o dată pe Milea, dar nici acest fault dur nu l-a convins pe Drăgănescu să scoată un al doilea cartonaş galben pentru stelist. „Goe” şi Marius Lăcătuş au pus la cale o stratagemă de curtea şcolii pentru a scăpa de o eliminare. Stelistul s-a tăvălit pe jos după duelul cu Milea, apoi a ieşit pe margine pentru „îngrijiri medicale” şi acolo a rămas, deoarece Lăcătuş l-a introdus imediat în teren pe Eugen Baciu!
„Orbul găinii” de care a suferit Drăgănescu dovedeşte faptul că Gigi Becali nu doarme. „Făcut” de Adrian Porumboiu în prima etapă din retur chiar în Ghencea, unde arbitrii au greşit în favoarea Vasluiului, latifundiarul a arătat sâmbătă că mai are încă influenţă în Liga I, în ciuda problemelor cu DNA.
Erorile de la Steaua - Poli Iaşi i-au dat apă la moară lui Cornel Penescu, patronul formaţiei FC Argeş, viitoare adversară a „roş-albaştrilor”, care se teme de un nou furt. „De când sunt în fotbal, Steaua m-a bătut numai cu arbitrii”, s-a văitat Penescu. După victoria cu Iaşi, Gigi a promis că nu-şi va mai ataca public jucătorii. „Să vedem cât va rezista să nu se ia de jucători”, s-a lamentat Marius Lăcătuş, neîncrezător. Gigi n-a rezistat nici măcar 24 de ore. Aseară, el l-a criticat pe Lăcătuş că l-a folosit pe portughezul Tiago, unul dintre jucătorii de care patronul abia aşteaptă să scape.
LIGA I STEAUA - POLI IAŞI ................. 1-0 Marcator: B. Stancu (6) STEAUA: Zapata 7 - Ogăraru 6, D. Goian 5 (63, E. Baciu 5), Ghionea 5, P. Marin 5 - Ov. Petre 5 - Nicoliţă 5, B. Stancu 7, Toja 4, D. Moreno 4 (81, Ochiroşii) - Kapetanos 4 (71, Tiago 5). Antrenor: Marius Lăcătuş POLI IAŞI: Pleşca 6 - Buta 5, Straton 5, Ad. Ilie 5, Pecnik 4 (19, Todescato 5) - P. Jovanovici 4, Bersnjak 5 (80, Bâlbă), Milea 4, Montiel 4 - Cr. Bratu 4, A. Cristea 5. Antrenor: Cristiano Bergodi. Stadion: „Steaua”; Spectatori: 12.675; Arbitri: M. Drăgănescu 5 - O. Şovre 6, D. Mudura 6