Bucureştenii ar putea plăti căldura mult mai scump la iarnă decât în 2007, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis majorarea preţului la gigacalorie cu 12,5%.
În replică, Tudor Popescu, directorul Agenţiei Municipale pentru Eficientizarea şi Reglementarea în domeniul Energiei Bucureşti (AMEREB), a precizat că va ataca în instanţă această decizie. Ieri-seară, până la închiderea ediţiei, urma să aibă loc o analiză, la Primăria Capitalei, cu directorul RADET, Virgil Ramba, şi cu primarul general, Sorin Oprescu, pentru rezolvarea „crizei energetice“. Concluziile întâlnirii vor fi prezentate astăzi premierului Tăriceanu, după cum a declarat Tudor Popescu. „Producătorii au fost informaţi telefonic, pe 6 iunie, despre creşterea tarifului. Pe 26 iunie aveau deciziile din Monitorul Oficial“, a spus directorul AMEREB. Conform acestuia, autorităţile locale sunt cele care stabilesc preţul gigacaloriei pentru populaţie. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei stabileşte doar preţurile de referinţă, care sunt, de fapt, nişte recomandă ri referitoare la cât ar trebui să coste gigacaloria într-o localitate sau alta.
Valentina Cojocaru, purtătorul de cuvânt al ANRE, a spus că Autoritatea nu este responsabilă de majorările tarifelor la energie electrică şi gaze naturale, deoarece atribuţia acesteia este doar „să vadă dacă sunt justificate matematic cererile“. „Autorităţile locale pot lua decizia să ţină cont de calculele ANRE sau să subvenţioneze aceste majorări. În cazul acesta, cei din primărie care ne reclamă ar trebui să se dea pe ei înşişi în judecată, pentru că ei pot hotărî dacă tarifele cresc sau nu“, spune Cojocaru.
Primăria trebuie să subvenţioneze
Conducerea RADET susţine că distribuitorul Electrocentrale Bucureşti a cerut o majorare a preţului gigacaloriei, dar a precizat că decizia finală o va lua Primăria Generală, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni. „Deocamdată această măsură nu se va aplica la consumatorul final, dar e posibil să apară“, a declarat duminică directorul general RADET, Virgil Ramba, la Realitatea TV. De asemenea, Ramba a spus că „12,5% este o cifră în general maximă“, scumpirea fiind mai mică, dacă primăria va oferi subvenţii.