Şoselele noastre cocoşate de dureri şi de nevoi, brăzdate din greu de riduri premature şi de urmele unui bombardament imaginar sunt obligate în aceste zile să poarte o încărcătură suplimentară de nervi din cauza camionetelor electorale care, vezi, Doamne!, ne conving pe noi cât suntem la volan, fără să ne deranjeze, să votăm cu Ics sau cu Igrec.
Ia, vă rog, descoperiţi momentul când aţi desluşit exact în mijlocul traficului că aveţi certe simpatii politice legate de persoanele ale căror imagini sunt cărate de dubiţa amenajată special. Ieri? Alaltăieri? Nu-mi spuneţi că v-a plesnit brusc, odată cu vocea din megafon, răspunsul la întrebarea simplă din bătrâni „eu cu cine votez?“, că nu vă cred. Ba chiar îmi închipui că aţi început să faceţi mai multe manevre, vizibilitatea tinzând spre zero, n-aţi mai auzit nici claxoane, nici sirene fiindcă vă bruia zgomotul alegerilor ieşite la joacă. Iar în final vă întrebaţi la ce bun, că oricum tot nu-i cunoaşteţi pe băieţii şi pe fetele din fotografiile plimbate. Nici ei pe voi şi deci sunteţi chit.
N-avem probleme în privinţa asta, ci avem cu traficul. Despre care politicienii discută, fluturând diverse soluţii salvatoare cu sprâncenele încruntate a preocupare, toţi construiesc autostrăzi imaginare pentru un public apatic care înghite fără reacţie gogo- şelele cu trei E-uri şi două O-uri. Şi toţi îşi plimbă cu maşina feţele machiate atent, „photoshop-ate“ cu pricepere şi tipărite în cele mai bune condiţii. În mijlocul unui tumult, a unei încordări şi-a unei fierberi fără precedent a şoselelor. Ce ironie, nu? E ca şi cum te-ai agăţa de un spânzurat ca să te dai în leagăn. Du-te, nene, în altă parte, lasă-l pe om în obştescul lui sfârşit. Aşa şi cu ăştia, lăsaţi-ne în durerea noastră rutieră. Nu mai puneţi sare pe rană. Ştim că mulţi dintre cei care au poze în dubiţele care le trâmbiţează numele or să fie aleşi şi or să facă exact ce s-a făcut până acum în privinţa traficului. Atunci de ce să mai apară în zona noastră de sufocare eternă? N-are rost. Să-i ia, frate, cu duba şi să-i ducă. Dar în altă parte.