Trebuie sa pornesc, e deja tarziu.
N-o sa mai ajung la timp daca nu plec chiar in clipa asta. E drumul lung, trei kilometri, si cine stie cat o fi de aglomerat. Foarte aglomerat, ingrozitor de aglomerat sau oribil de aglomerat? Sigur, as putea merge si pe jos, ajung de cinspe ori mai rapid, dar am niste tocuri si trotuarul e in refacere, numai bordurile sunt puse.
Trotuarul e in refacere, adica e la namol - are si el dreptul la sanatate. Nu stiu daca e de Techirghiol, dar e de cea mai buna calitate, se prinde imediat de incaltari. Odata am avut parte de-o pojghita subtire chiar si pe imbracaminte. Ca s-o protejeze, sigur ca da. Si, pe de alta parte, ca sa ma tamaduiasca si pe mine. Caci namolul are calitati curative indiscutabile.
De unde eram apatica si anchilozata, brusc am devenit comunicativa si foarte agitata. Am inceput sa zgaltai mainile in toate directiile, sa tropai cu putere si, culmea, sa vorbesc cu toata lumea. De surescitare am zis cam ce mi-a venit la gura si nu stiu cum s-a facut, dar toate vorbele au fost injuraturi. Asa ca de-aia nu as merge pe jos. Daca imi vine iar sa comunic si nimeresc numai injuraturi? Iau masina si gata. Of, sunt in mare intarziere, dar tot nu ma pot urni.
Mai am o angoasa. Mi-e frica de gastile de la stop care iti stropesc parbrizul, tabara pe el cu o unealta si duc tot maclavaisul in margine. Si care te injura daca refuzi „plata” pentru spalarea masinii. Si care se uita prin interior doar-doar observa ceva ce le-ar folosi enorm daca tu le-ai da acel ceva. Care iti dau cu pumnu-n masina daca pleci fara sa lasi ceva. Si pe care nu vrei sa-i mai intalnesti a doua oara, dar pe care ii vei reintalni mereu. Mai bine merg cu metroul, cu tramvaiul, cu rata, cu caruta, cu funicularul, dar nu cu autoturismul meu.
Desi e posibil sa-i prind si-n mijloacele de transport in comun, incalzindu-si mana in buzunarul meu. Pot sa-i intalnesc oriunde, dar la stop e „sigurissim” ca dau de ei. Plec pe jos, merg la bai de namol, poate imi revin. Ca, zau, nu sunt normala.
Recomandările noastre
