Unde poţi merge, ce spitale sunt deschise şi programul magazinelor. Ghid complet de Crăciun

Unde poţi merge, ce spitale sunt deschise şi programul magazinelor. Ghid complet de Crăciun

Majoritatea pensiunilor din zona montană sunt ocupate, iar cele libere au preţuri aproape duble. Se anunţă ninsoare.

Meteorologii anunţă că, cel puţin la munte, va ninge de Crăciun. Potrivit meoteorologilor de la Accuwheater, temperaturile medii se vor situa în jurul valorii de -4, urmând ca imediat după Crăciun, până de Revelion, valorile să mai crească. În noaptea de Anul Nou, în majoritatea ţării cerul va fi senin. Ar putea exista condiţii de precipitaţii în zona de vest, dar şi în partea de Nord, acolo unde ar putea ninge. Ofertele "last minute"

Valea Prahovei. La o pensiune de 3 stele, cu frigider şi televizor în cameră, în perioada de Crăciun, preţurile sunt între 120 şi 150 de lei. În acest tarif intră doar cazarea, fără masă. Însă proprietarii spun că există acces la bucătărie şi la grătar. Bran. Proprietarii de pensiuni spun că s-au ocupat majoritatea locurilor şi mai sunt foarte puţine libere. Dacă până la 1 decembrie puteai să cumperi un sejur de Crăciun cu doar 470 de lei, acum, pe ultima sută de metri costă chiar şi 1.200 de lei. În preţ e inclusă mâncarea, foc de tabără, pălincă, vin fiert, produse tradiţionale şi mese festive. Bucovina. Pensiunile sunt pline ochi. Cu greu mai găseşti câte un loc liber. Aici, preţurile sunt ceva mai mici, cam cu 10% decât pe Valea Prahovei. Un sejur de 4 zile la o pensiune de 3 stele, o ofertă de ultim moment, are preţuri începând cu 700 de lei de persoană. În preţ e inclusă mâncarea şi diverse programe de distracţie organizate de administratorii pensiunilor. Delta Dunării. Pensiunile nu au pus prea mult preţ pe această perioadă şi nu au venit cu oferte speciale. La o cabană de 3 stele, o zi de cazare costă 80 de lei, ca şi în timpul anului, şi sunt preferate grupurile care doresc să închirieze întreaga pensiune. Litoral. Cele mai multe oferte vin din staţiunea Mamaia, de la hoteluri de 4 stele. Sejurul de 3 zile, cu toate serviciile incluse, costă aproximativ 700 de lei. Maramureş. Cine vrea doar să se cazeze şi să vină cu mâncare de acasă plăteşte aproximativ 130 de lei pe noapte. Într-un pachet complet, care are un preţ începând de la 700 de lei, organizatorii promit plimbări cu sania, foc de tabără cu pălincă, muzică populară şi multe preparate tradiţionale. Şi aici, mai sunt foarte puţin locuri. PENTRU URGENŢE Spitale deschise în zilele de Crăciun Spitalele de urgenţă din toată ţara au program normal. În Capitală sunt deschise nouă unităţi medicale de urgenţă:

  • Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca - tel: 021/599.23.00;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar - tel: 021/318.05.22;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon - tel: 021/255.40.90;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan - tel: 0756026183;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar- Arseni -tel: 021/334.30.54;
  • Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plati că, Reparatorie şi Arsuri - tel: 021/224.09.47;
  • Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice - tel: 021/319.27.51;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu"- tel: 021/316.93.66;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Copii M.S. Curie - tel: 021/460.30.26.
  • În plus, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti va asigura un serviciu de gardă permanent, la sediul din Spiru Haret, pe 25 şi 26 decembrie.

Click pe imagine pentru a vedea programul de sărbători al marilor magazine

  • La ce târguri de Crăciun se pot duce bucureştenii
  • Top 5 cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
  • Ofertă de târguri de Crăciun

Ne puteți urmări și pe Google News