Suedia - România 25-23! Radu Voina: "Ne-a lipsit inspiraţia"

Suedia - România 25-23! Radu Voina: "Ne-a lipsit inspiraţia"

Antrenorul naţionalei feminine de handbal a declarat că eşecul din semifinala cu Suedia de astăzi a venit în urma numeroaselor erori individuale făcute de elevele sale.

"Meciul a fost pierdut din cauza lipsei de inspiraţie în atac. E creu să câştigi o partidă la acest nivel cu o singură aruncătoare, iar Cristina Neagu a cedat fizic azi. Nu a fost ajutată de cealelalte fete", a explicat Radu Voina, după meci, la TVR 2.

"Fetele au făcut un campionat european bun. Aş vrea să le felicit, dar mâine vom avea cel mai greu meci", a adăugat selecţionerul, făcând referire la finala mică, pe care tricolorele o vor juca împotriva învinsei dintre Danemarca şi Norvegia. Cristina Vărzaru, căpitanul accidentat al naţionalei României, priveşte înainte şi spune că tricolorele se vor regrupa şi vor reuşi să se întoarcă din Danemarca şi Norvegia cu o medalie.

"Fetele sunt obosite şi supărate. O să avem o seară liniştită şi o să ne adunăm forţele pentru a cîştiga mâine. Nu este stilul nostru să ne folosim prea mult extremele, iar un stil de joc nu poate fi schimbat în timpul unui turneu final", a spus, pentru Sport.ro, Cristina Vărzaru. Gheorghe Tadici: "Am jucat previzibil" Gheorghe Tadici, fostul selecţioner al naţionalei feminine de handbal a României, crede că eşecul suferit azi de tricolore în faţa Suediei, scor 23-25, în semifinalele Campionatului European din Norvegia şi Danemarca, este rezultatul unui joc previzibil practicat de elevele lui Radu Voina. "Nu am avut prospeţimea de care era nevoie. Ritmul lent ne-a dezavantajat şi am jucat previzibil. Nu am mai avut nici un joc bun cu pivotul. Singurul mare plus a fost evoluţia portarului Talida Tolnai, însă apărarea nu a ajutat-o deloc", a declarat, pentru GspTV, Gheorghe Tadici. Nici Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, nu a fost mulţumit de jocul făcut de România în meciul cu Suedia.

"Am făcut o partidă foarte slabă şi am pierdut pe mâna noastră. Sper să ne revenim în finala mică şi să obţinem o medalie şi o calificare la campionatul mondial. Ne-a lipsit o a doua aruncătoare, extremele au fost destul de şterse. Tot jocul s-a axat pe Neagu - lucru nepermis la acest nivel", a spus fostul campion mondial cu naţionala masculină de handbal a României.

România a ratat azi şansa de a juca pentru prima oară în ultimul act al Campionatelor Europene de handbal feminin, cedând în faţa Suediei - o echipă care şi-a depăşit mult condiţia la acest turneu final.

Ne puteți urmări și pe Google News