Gheorghe Barbu: "Vom incuraja oamenii sa munceasca"
- Adam Popescu
- 11 februarie 2007, 02:00
Ministrul muncii, Gheorghe Barbu, a declarat vineri la Petrosani ca persoanele disponibilizate in baza Ordonantei 116 care nu participa la cursurile de formare profesionala nu vor mai primi sumele compensatorii.
EVZ: De ce nu mai primesc disponibilizatii bani de la stat? Gheorghe Barbu: Ordonanta 116/2006 a intrat in vigoare la 1 februarie 2007 si prevede ca disponibilizatii din sectorul de stat au voie sa se angajeze la orice societate, inclusiv cu capital de stat. Cei care nu se prezinta la cursurile de formare profesionala pierd dreptul la veniturile de completare pe perioada absentei, fiindca inseamna ca nu vor sa invete pentru a se angaja. Disponibilizatii nu mai primesc venit de completare si in situatia in care refuza din motive neintemeiate un loc de munca oferit de agentia de ocupare si formare profesionala din raza de domiciliu.
De ce se impunea aparitia Ordonantei 116? Disponibilizatii stateau acasa, nu isi cautau un loc de munca si traiau din asistenta sociala. Asta in conditiile in care in multe sectoare sunt probleme cu forta de munca. Vrem sa incurajam oamenii sa fie activi pe piata muncii. Pana acum, aceste lucruri nu erau prevazute.
In privinta salariului minim prevazut de Contractul Colectiv de Munca pentru salariatii cu studii superioare, care este data limita pentru alinierea angajatorilor la aceasta prevedere si cum se va verifica respectarea ei? Data intrarii in vigoare a acestei prevederi este 1 ianuarie 2007. Verificarea respectarii sale se va face pe baza fisei postului intocmite de angajator.