Germania şi Franţa vor să convingă Portugalia să accepte asistenţa UE
- Flavius Toader
- 9 ianuarie 2011, 10:34
Guvernele de la Berlin şi Paris vor să convingă Lisabona să ceară un ajutor financiar în cadrul planului de salvare european, scrie săptămânalul Der Spiegel, citat de Agerpres.
Potrivit Der Spiegel, ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schäuble, şi omologul său francez, Christine Lagarde, s-au întâlnit vineri seară la Strasbourg pentru a discuta despre criza din zona euro.
Cei doi miniştri se aşteaptă ca Lisabona să fie greu de convins, deoarece Portugalia dispune de oameni în posturi-cheie în persoana vicepreşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE) Victor Constancio şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.
După Grecia şi Irlanda, Portugalia este considerată următoarea ţară susceptibilă de a recurge la ajutorul extern, în pofida dezminţirilor repetate şi a instituirii unui sever program de austeritate vizând readucerea deficitului public de la 7,3% (în 2010) la 4,6%.
"Nu există niciun motiv pentru ca Fondul Monetar Internaţional să intre în Portugalia, pentru că Portugalia nu are nevoie de el. Ştim exact ce să facem şi nu avem nevoie să vină cineva să ne spună ce trebuie să facem", a spuss anul trecut premierul portughez Jose Socrates.