Germania nu crede că Spania are nevoie de bani din Fondul de salvare
- Departamentul Economic
- 12 august 2012, 09:48
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, nu crede că Spania are nevoie de ajutor din partea Fondului european de salvare, potrivit unui interviu publicat de Bild am Sonntag, scrie AFP, preluată de Agerpres.
În legătură cu acest subiect, şeful diplomaţiei de la Berlin şi-a manifestat încrederea, subliniind că "guvernul spaniol şi premierul (Mariano) Rajoy dau dovadă de o serioasă hotărâre în punerea în practică a reformelor. Din acest motiv, sunt optimist".
"Consider că Spania este o ţară foarte puternică cu o economie solidă", a adăugat el.
Zona euro a aprobat la jumătatea lunii iulie un plan de ajutorare a băncilor spaniole a cărui valoare ajunge până la 100 de miliarde de euro.
În schimb, a impus Madridului condiţii stricte ce se concentrează asupra sectorului financiar. Spania trebuie, de asemenea, să-şi respecte angajamentele pentru corectarea până în 2014 a uriaşului său deficit şi să aplice recomandările Comisiei Europene în problemele economice.
CITIŢI ŞI:
-
Spania e pe marginea prăpastiei. Salvarea ei costă cât PIB-ul României pe trei ani