George Michael super-show

George Michael super-show

700 de politisti si jandarmi vor asigura securitatea la concertul de pe Stadionul "Lia Manoliu".

Scena cat un bloc cu opt etaje a fost montata si finisata, au fost fixate tunurile de sunet si de lumina, reflectoarele si ecranele cu leduri au fost pozitionate, iar superstarul britanic este asteptat astazi la Bucuresti: George Michael vine pentru prima oara in Romania, pentru concertul care va avea loc diseara, pe Stadionul „Lia Manoliu”.

Potrivit organizatorilor, show-ul va dura aproximativ doua ore, artistul urmand sa intre pe scena dupa recitalurile sustinute de trupa Simplu, de la ora 18.00, si de Loredana Groza, dupa ora 19.00. Concertul lui George Michael nu va incepe inainte de lasarea intunericului, adica in jurul orei 21.00. 

IMPORTANT! Accesul publicului va fi permis si dupa ora 18:00.

Macinat de controverse Unul dintre cele mai controversate staruri internationale, acuzat, pe rand, de comportament indecent, de consum de droguri sau ca si-a condus masina cand se afla sub influenta acestor substante, George Michael admite ca este un barbat macinat de contradictii, dar stie ca are inca un cuvant greu de spus in divertismentul mondial.

O confirma milioanele de fani, experienta acumulata in 25 de ani de cariera muzicala si cele mai bine 85 de milioane de discuri vandute in toata lumea. In anii ‘80 inca era promovat drept o ispita pentru femei (la insistentele casei de discuri Sony, care dorea sa parieze pe un sex-simbol). Artistul marturiseste ca pe atunci avea nenumarate aventuri heterosexuale, desi era gay in interior.

A fost aproape obligat sa o admita mai tarziu, dupa cele cateva scandaluri prezentate pe larg de presa internationala, incepand cu momentul in care a fost acuzat de exhibitionism intr-o toaleta publica din New York, in 1998, si pana la barfele ca ar plati pentru sex.

„In subconstientul meu probabil ca mi-am dorit sa fiu prins”, spune George Michael, pentru care a fost o usurare sa inceteze sa se mai pretinda heterosexual. Apoi si-a explicat scurt si preferintele pentru sex platit: „Nu-i platesc pentru sex, ci doar ca sa dispara dupa sex”, avea sa declare el.

Regele muzicii pop

Se spune ca George Michael (pe numele adevarat Georgios Kyriacos Panayiotou) le interzice prietenilor sa-i aduca acasa ziare si ca trece prin perioade cumplite de depresie, pe care a incercat sa le atenueze cu Prozac sau fumand canabis.

Pe scena, insa, George Michael ramane greu de egalat, mai ales pentru cei care pastreaza in amintire cateva dintre cantecele sale, de la „Careless Whisper”, piesa scrisa de George pe cand avea 17 ani, superhitul anului 1986, sau „Faith”, extras de pe albumul cu acelasi nume. „Faith” a devenit „number one” in topurile de difuzari si vanzari pe ambele parti ale Atlanticului, a propulsat patru single-uri pe locul intai in topurile din SUA si a fost vandut in peste 14 milioane de exemplare.

RESTRICTII

La intrarea pe stadion este interzis accesul cu urmatoarele obiecte: > Aparate foto profesionale; Camere video

> Dispozitive de inregistrare

> Dispozitive laser

> Recipiente din metal

> Obiecte ascutite

> Orice alte obiecte care ar putea fi considerate un pericol pentru public.

SECURITATE

Organizatorii concertului estimeaza numarul participantilor la concert la peste 45.000 de persoane. Pentru acest eveniment, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti va angrena 310 politisti, dintre care 250 de siguranta publica si investigatii criminale si 60 de lucratori de politie rutiera.

La fiecare poarta de acces vor fi reprezentantii jandarmeriei si companiei private de paza si securitate BGS. Organizatorii vor dispune patru filtre de securitate pentru a verifica biletele, asa ca orice incercare de frauda este inutila. Aproximativ 400 de jandarmi vor asigura masurile de ordine publica in perimetrul stadionului.

SUGESTII Nu este permis accesul cu mancare si bautura in incinta stadionului. Organizatorii ofera publicului toate facilitatile de care are nevoie. De asemenea, organizatorii sfatuiesc publicul sa citeasca atent detaliile de pe bilet, sa mentina ordinea la intrarea pe stadion, astfel incat sa fie evitate eventualele neplaceri.

BAUTURI ALCOOLICE

Vanzarea bauturilor alcoolice in zona Stadionului „Lia Manoliu” va fi interzisa astazi, in intervalul 17.00-24.00, pe strazile Arhitec Harjeu, Arhitect Gheorghe Sterian, Maior Coravu, Dumitru Marinescu, Vatra Luminoasa, Sarafinesti, Soseaua Iancului, Pantelimon, Herta, Cernauti, Pescarusului si Bulevardul Basarabia.

TRAFIC

Traficul va fi restrictionat astazi in perimetrul strazilor Maior Coravu - Mihai Bravu - Vatra Luminoasa, intre orele 12.00 si 23.00, dupa cum urmeaza:

> Str. Tony Bulandra, intre rondul Maior Coravu si str. Vatra Luminoasa

> Str. Maior Coravu, intre bd. Maior Coravu si rondul Maior Coravu

> Bd. Pierre de Coubertin, intre intersectia Iancului si str. Vatra Luminoasa

> Traficul de pe Maior Coravu va fi deviat pe strada Vatra Luminoasa

> Accesul riveranilor va fi permis in toate aceste zone.

Ne puteți urmări și pe Google News