George Copos: "Avem ghinion pe Naţional Arena. Mihai Stoica nu va veni la Rapid"
- Sorin Breazu
- 21 octombrie 2011, 11:23
Patronul formaţiei Rapid Bucureşti a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că i-a acceptat demisia preşedintelui Dinu Gheorghe, dar şi că în Giuleşti nu vor ajunge Grigore Sichitiu sau Mihai Stoica.
"Îmi pare rău că Dinu Gheorghe a renunţat la contractul de managemet şi că a luat decizia de a nu mai lucra la Rapid. El a depus o astfel de cerere încă din septembrie. Eu am discutat cu el atunci şi i-am spus că vreau să continuăm să lucrăm împreună. El mi-a fost prieten, îmi este prieten, mă doare această decizie pe care a luat-o", a declarat George Copos, care i-a închis uşa în nas lui MM Stoica: "Mihai Stoica nu va veni la Rapid. El nu are nicio legătură cu clubul, nu ştie situaţia de aici!"
Pe lângă obişnuitele lamentări financiare ale patronului echipei de lângă Podul Grant, Copos a tratat şi subiectul evoluţiei echipei din ultima vreme, dând dovadă de multă înţelegere. "Avem ghinion pe Naţional Arena. Ar trebui adus un părinte să sfinţească gazonul. Performanţele nu vin imediat. În urmă cu cinci ani, când am ajuns în sferturile de finală, performanţa a venit după mai mulţi ani de muncă", a explicat Copos. Rapid a pierdut aseară cu Legia Varşovia, scor 0-1, în etapa a treia a Ligii Europa.