Geoană, pus la colţ şi de Curtea Constituţională

Geoană, pus la colţ şi de Curtea Constituţională

Încolţit din interiorul PSD, ameninţat cu suspendarea de PDL şi UDMR, Mircea Geoană este scos vinovat şi de către Curtea Constituţională pentru pentru blocarea moţiunii de cenzură pe care opoziţia o depusese la legea educaţiei pe care guvernul Boc şi-a angajat răspunderea.

"Opoziţia nu s-a putut exprima" din cauza lui Geoană

În motivarea deciziei din 24 noiembrie publicată astăzi de CCR, judecătorii arată că Geoană a încălcat Constituţia nu doar o dată, ci chiar de două ori pe parcursul angajării a răspunderii de către Emil Boc. În primul caz, preşedintelui Senatului i se reproşează că nu a respectat termenul de 5 zile pentru prezentarea moţiunii încă valabile la acea dată în şedinţa comună a parlamentului, iar în al doilea că a refuzat supunerea spre dezbatere a moţiunii.

"Curtea reţine că parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume Preşedintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moţiunii de cenzură în şedinţa comună a celor două Camere de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia, ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moţiunii de cenzură depusă de opoziţia parlamentară. (...) Curtea constată că parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume Preşedintele Senatului, refuză supunerea acesteia spre dezbatere în şedinţa comună a celor două Camere ale parlamentului, contrar prevederilor art.114 alin.(2)", se arată în decizia CCR, judecătorii reclamând că "în acest mod opoziţia parlamentară nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţă".

Boc nu-şi mai poate lua legea înapoi

În privinţa posibilităţii de blocare a angajării răspunderii de către guvern, Curtea îi dă dreptate lui Boc, lăsând practic fără obiect demersul opoziţiei de a-i returna legea educaţiei în condiţiile în care moţiunea a fost între timp retrasă. Astfel, judecătorii susţin că "parlamentul nu are competenţa de a împiedica guvernul să ia decizia angajării răspunderii", şi, mai mult, "nici guvernul nu îşi poate retrage cererea de angajare a răspunderii fiind un act irevocabil al său".

Decizia a fost luată cu un scor de 6 la 3, judecătorilor numiţi de putere la Curte alăturându-li-se şi Ion Predescu, trimis de PSD. Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Tudorel Toader de cealaltă parte susţin, ca opinie separată, că "nu există un conflict între guvern şi parlament" şi consideră că "o procedură constatată ca fiind neconstituţională" de CCR pe 3 noiembrie nu poate continua.

Geoană flutură o nouă sesizare la Curte

În lectura lui Mircea Geoană însă, noua motivare a CCR "este evident că nu aduce nimic suplimentar". Preşedintele Senatului spune că în interpretarea sa legea lui Boc rămâne la sertar, singurul act normativ cu şanse să fie adoptat fiind cel pe care opoziţia l-a modificat până acum din temelii la Senat: "realitatea juridică şi politică este că singura lege care va produce efecte va fi cea adoptată de Senatul României".

"Sunt perfect pregătit, aşa cum am făcut şi prima dată, să constestăm la CCR, în momentul în care guvernul eventual ar abuza de această decizie şi sunt convins că nu există altă variantă decât cea a reconfirmării a treia oară a unei decizii deja existente", a fluturat Geoană o a treia posibilă sesizare la CCR.

Pentru liniştea UDMR, Coaliţia intenţionează să finalizeze angajarea răspunderii pe legea educaţiei , cerând marţi plenului celor două Camere parlamentare să ia act de acest lucru în locul Birourilor Permanente unde opoziţia pune beţe în roate. Ulterior legea poate fi din nou contestată la CCR după care va ajunge la promulgare.

Ne puteți urmări și pe Google News