Preşedintele PSD, Mircea Geoană, exclude orice formă de alianţă preelectorală cu partide de dreapta, susţinând că formaţiunea sa va rămâne un partid de opoziţie.
„Nu vom încheia niciodată un pact preelectoral cu dreapta. Asta este decizia noastră“, a susţinut liderul PSD în faţa tinerilor social-democraţi participanţi la Şcoala de iarnă de la Geoagiu Băi. Potrivit lui Geoană, informaţiile din presă conform cărora PSD-iştii le-ar fi propus liberalilor un protocol politic şi un guvern comun al celor două partide după alegeri sunt „speculaţii“.
Geoană a spus că s-a întâlnit cu Tăriceanu, dar şi cu alţi lideri politici, având ca obiectiv găsirea unei soluţii la situaţia politică actuală. În opinia lui Geoană, o ţară nu poate fi guvernată fără o majoritate, iar actuala conducere trebuie să găsească soluţii pentru a o obţine. Geoană a adăugat că, la întâlnirile pe care le are cu liderii politici, se discută despre votul uninominal şi comasarea alegerilor. Geoană insistă pentru anticipate Liderul PSD şi-a continuat pledoaria pentru alegerile anticipate: „E bine să fie organizate alegerile locale şi cele generale deodată, pe legea uninominalului“. Argumentul său: „Nu mai putem sta încă un an în acest război dintre preşedinte şi premier şi să fie blocate toate instituţiile statului“. Pe de altă parte, vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu a declarat că PNL nu este speriat de alegerile anticipate, dar nici nu se gândeşte să le provoace.
Atanasiu a spus că liberalii au decis ca guvernul să-şi ducă mandatul până la capăt. Guvernul PNL nu-şi va da demisia, în schimb, dacă o moţiune de cenzură va trece prin parlament, „se va retrage democratic“. Atanasiu crede că ameninţările celorlalte partide nu au acoperire: „Am văzut şi eu că foarte multe partide sunt gata să voteze o moţiune de cenzură, dar nimeni nu este gata să o depună“. Concluzia lui Atanasiu: acest scandal privind alegerile anticipate va continua fără rezultat până în toamnă, când vor avea loc alegerile la termen.