Geoană prevede terminarea omului politic Băsescu

Geoană prevede terminarea omului politic Băsescu

Liderul PSD, Mircea Geoană, crede că anul electoral 2009 reprezintă "terminarea" omului politic Traian Băsescu din punct de vedere al proiectului prezidenţial, precum şi eşecul unui anumit mod de a face politică.

"Anul 2009 nu reprezintă doar terminarea omului politic Traian Băsescu din punct de vedere proiect prezidenţial, ci înseamnă eşecul unui anumit mod de a face politică şi eşecul unei perioade în care dreapta românească a încercat să păcălească poporul român", a declarat Geoană, la un miting electoral, în Tulcea.

Îi va lua locul lui Băsescu la Cotroceni

Candidatul la alegerile prezidenţiale din partea PSD a mai spus că alegerile din 2009 pentru Preşedinţia României reprezintă "mai mult decât schimbarea lui Traian Băsescu cu Mircea Geoană", fiind vorba despre "schimbarea unei viziuni asupra societăţii".

"Dacă cineva spune azi, după patru ani şi jumătate, că se trăieşte bine în România, să şi-l aleagă pe Băsescu în continuare. Dar dacă dorim să schimbăm ceva în România, să alegem adevărata schimbare care vine de la PSD şi de la preşedintele partidului nostru", a spus Geoană.

"În decembrie 2009 vă promit nu doar o schimbare de preşedinte, ci o schimbare profundă de stil de a face politică. Vom contrui împreună o nouă Românie. Aceasta este adevărata miză a acestui an electoral", a mai spus Geoană.

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News