Geoană: banii pentru primării se împart politic

Geoană: banii pentru primării se împart politic

GURA PĂCĂTOSULUI. Liderul PSD îşi contrazice partenerii de guvernare care susţineau că fondurile merg pe proiecte.

Mircea Geoană recidivează. După ce s-a contrazis cu liderii PDL pe tema remanierii guvernamentale, ieri, preşedintele social-democraţilor a explicat principiile alocării banilor către administraţiile locale exact pe dos faţă de partenerii de guvernare democrat-liberali. „Banii se dau către primării pe culori politice”, a susţinut Geoană, la o dezbatere despre agricultură, la Suceava, apreciind că nu e de mirare că „nu se adună investiţii într-un program coerent de dezvoltare” în domeniu.

Liderul PSD a adăugat că „politica bezmetică” din ultimiii ani şi faptul că Agenţia de Plăţi a fost „populată cu toate pipiţele” au avut drept consecinţă slaba absorbţie a fondurilor comunitare. Declaraţiile lui Geoană vin la aproape o lună de la eliberarea către administraţiile locale a tranşelor defalcate din taxa pe valoare adăugată, primăriile PSD şi PDL fiind beneficiarele banilor de la guvern. La vremea respectivă, premierul Emil Boc a susţinut că fondurile au fost alocate în funcţie de proiecte, neţinându-se cont de apartenenţa politică a primarilor.

„Sumele financiare care au fost alocate au fost alocate pe proiecte. Dacă în România PDL şi PSD au cei mai mulţi primari şi au depus cele mai multe proiecte, evident că structural se regăsesc primari de la PDL şi PSD ca număr. Alocarea s-a făcut pe bază de proiect, repet, fără să se ţină cont de culoarea politică”, declara Boc. Social-democraţii spun că sunt santajaţi de PDL-işti Banii au fost şi subiectul întâlnirii dintre Mircea Geoană şi PSD-iştii suceveni, care i s-au plâns că sunt ameninţaţi de administraţia PDL a judeţului că nu vor primi fonduri dacă nu se implică în campania electorală. Potrivit unor surse citate de Mediafax, preşedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, le-a spus liderilor partidului că primarii social-democraţi sunt ameninţaţi direct că li se taie fondurile şi li se sugerează să plece în concediu dacă nu vor să aibă probleme.

Imediat după întâlnire, Mircea Geoană a susţinut public că PDL exercită presiuni asupra edililor social-democraţi încercând astfel să evite o victorie a PSD în alegeri. „Indiferent cât de brutală ar fi presiunea pe care liderii judeţeni o exercită asupra primarilor noştri, intimidările şi încercările de şantaj pe care le fac la adresa aleşilor locali PSD din acest judeţ şi în alte judeţe în care, în principal, reprezentanţi de la PDL au cucerit puterea locală, vor fi respinse cu multă fermitate”, a spus Geoană.

Ne puteți urmări și pe Google News