Geniile modei se întâlnesc la Cluj

Geniile modei se întâlnesc la Cluj

Prima ediţie a festivalului Cluj Fashion Week a debutat cu invitaţi de marcă.

Designeri, fotografi şi stilişti s-au reunit, începând de ieri, în cadrul festivalului Cluj Fashion Week, conceput sub forma unei manfestări de artă contemporană. Peste 200 de modele vor defila în cele trei zile de prezentări pe scena din Cluj, unde îşi vor prezenta colecţiile 26 de designeri români şi internaţionali.

Surpriza festivalului este prezenţa criticului şi jurnalistului de modă Diane Pernet, cea care a iniţiat, din pasiune şi din experienţa a peste 20 de ani de melanj cu lumea modei, festivalul de film de specialitate „A Shaded View on Fashion Film” (ASVOFF).

Lansat în septembrie 2008, la Jeu de Paume National Gallery, ASVOFF a călătorit în muzee şi instituţii precum Guggenheim, din Bilbao, Rise Cinema X, din Tokyo, şi Chelsea Arte Club, din Londra. A mai fost prezentat la evenimente de modă, la AltaRoma, în Italia, precum şi la Seul, Riga şi Ciudad de Mexico, ori la festivaluri precum Hyères, Festivalul 9 în Viena şi la Bienala de la Arnhem.   

Dublă selecţie

În afară de selecţia riguroasă a modelelor, care a avut loc ieri, întregul festival de modă stă sub semnul alegerii celor mai buni designeri care vor avea parte de o puternică promovare internaţională. Diane Pernet recunoaşte creativitatea designerilor români, dar şi lipsa simţului perfecţiunii din creaţiile lor. Criticul de modă a declarat, ieri, în cadrul conferinţei de presă, că unul dintre obiectivele prezenţei sale în România este acela de a descoperi designeri „tineri, sau mai puţin tineri, pe care să-i adopte spre promovare”.

Din echipa sa fac parte, de asemenea, jurnalistul de modă Philippe Pourhashemi, Miguel Villalobos, fotograf şi designerul Graham Tabor. Nonconformistul Villalobos a semnat costumele pentru turneul „This Is It”, care urma să fie susţinut de Michael Jackson, şi pentru „Monster Ball”, al celebrei şi controversatei Lady Gaga.

Cluj Fashion Week continuă, astăzi, cu foto-expoziţia „Alexander McQueen”, workshopul „Moda secolului 21”, expoziţia foto şi de instalaţie „1-100”, susţinută de Miguel Villalobos şi Graham Tabor, precum şi cu proiecţiile lui Diane Pernet din cadrul ASVOFF. Evenimentul de la Cluj-Napoca, care se desfăşoară în perioada 14-17 aprilie, este cel mai ambiţios proiect de gen.

Ne puteți urmări și pe Google News