40 la sută dintre bărbaţi au în gene o variaţie care îi face "reci" emoţional şi infideli faţă de partenerele sau de soţiile lor.
O echipă de cercetători suedezi au descoperit o „genă a divorţului“, legată direct de riscul destrămării relaţiei dintre două persoane, scrie cotidianul britanic „The Daily Telegraph“. Gena în cauză joacă un rol determinant în stabilirea felului în care creierul răspunde la o substanţă esenţială în procesul de ataşare emoţională între un bărbat şi o femeie.
Bărbaţii care au una sau două variante (alele) ale acestei gene tind să fie mai detaşaţi de partenerele lor şi, în acelaşi timp, sunt mai înclinaţi să declare că au întâmpinat dificultăţi maritale. Descoperirea deschide calea dezvoltă rii unor medicamente care să aibă un impact mai benefic asupra relaţiilor de cuplu decât orice consiliere matrimonială, prevenind practic destrămarea căsniciilor.
Hasse Walum şi colegii săi de la Institutul Karlolinska, Suedia, au utilizat un studiu naţional care conţinea informaţii genetice despre 550 de gemeni şi parteneri ori soţi ai acestora. Ei au urmărit în special o proteină din organism care răspunde la vasopresină, un hormon fundamental în ataşarea emoţională umană, după care au comparat rezultatele cu scorurile obţinute la un test de ataşament emoţional. S-a constatat astfel că bărbaţii cărora le lipsea „gena divorţului“ sunt mai „apropiaţi şi disponibili“ faţă de partenerele lor, spre deosebire de ceilalţi, care erau mai „distanţi şi dezagreabili“ în general.
Efectul vasopresinei asupra relaţiilor afective umane au fost puţin studiate, hormonul fiind cunoscut mai ales pentru rolul jucat în retenţia de apă şi creşterea tensiunii arteriale. Dar la alte specii, precum şoarecii de câmp, s-a demonstrat că el joacă un rol crucial în formarea şi menţinerea relaţiilor monogame. Şoarecii de prerie, spre exemplu, spre deosebire de toate celelalte specii de şoareci, sunt monogami şi rămân celibatari chiar şi după moartea partenerei.
PRUDENŢĂ
Ereditatea este doar o parte a problemei
Nu mai puţin de 40% dintre bărbaţi posedă alelele problematice, cunoscute ca „334“, care îi fac mai puţin receptivi la vasopresină. Acest hormon are, spun cercetătorii, un efect mult mai important asupra creierului masculin decât asupra celui feminin. Dar Walum a ţinut să sublinieze că structura genetică nu este decât unul dintr-o pleiadă de factori care contribuie la formarea comportamentului conjugal, chiar dacă ea joacă un rol puternic. Cu alte cuvinte, dacă educaţia, istoria familială, religia şi cultura unui bărbat stau la o masă de conferinţe la care se determină atitudinea lui faţă de fidelitatea conjugală şi monogamie, genele tind să „stea în capul mesei“.
Un alt studiu, realizat la Spitalul St. Thomas, din Londra, sugerează că 40% din variabilele implicate în infidelitatea feminină sunt de asemenea genetice. Aceeaşi echipă britanică a mai descoperit un rol genetic în orgasmul feminin: aproape o treime din variabilele care determină abilitatea unei femei de a ajunge la orgasm ţine de moştenirea genetică.
Recomandările noastre
