Geanta Versace a lui Demi Moore, expusă la mall

Geanta Versace a lui Demi Moore, expusă la mall

Colierul actriţei Gwyneth Paltrow, geanta Versace purtată prin lume de Demi Moore, două rochii semnate de doi cunoscuţi designeri români - dar şi alte obiecte care vor fi scoase la licitaţie la "Balul de Caritate de Halloween" - vor putea fi admirate zilele acestea la Băneasa Shopping City.

În avanpremiera evenimentului caritabil care se va desfăşura în Capitală sâmbăta viitoare (25 octombrie), de Halloween, organizatorii au dezvelit, în centrul comercial din nordul Capitalei, şapte dintre cele mai preţioase piese. Până să ajungă la cel care va da mai mult pentru o cauză nobilă - derularea iniţiativei naţionale „Fiecare Copil în Şcoală“ - obiectele vor fi la vedere, gratis, pentru toţi curioşii.

Toate exponatele - colierul Damiani, cu un pandantiv în formă de cruce, cu diamante montate în aur alb şi roz, donat de Gwyneth Paltrow, poşeta pe care Demi Moore a primit-o cadou de la Donatella Versace, rochia ediţie limitată marca Stephan Pelger şi piesa creată în exclusivitate pentru eveniment de Lena Criveanu, pictura pe material textil semnată Daniel Bălănescu, tapiseria Celei Neamţu şi o sculptură din argint a Roxanei Rivero Castilla - valorează peste 30.000 de euro.   Petrecere la Palat, cu Damian & Brothers

Aflat la a patra ediţie, „Balul de Caritate de Halloween“, organizat de Asociaţia Ovidiu Rom, va avea loc la Palatul Parlamentului, peste exact o săptămână. Aici sunt aşteptaţi toţi bogaţii cu suflet mare ai ţării. „Balul din acest an îşi propune să celebreze eroii - oameni care prin viziune, curaj, muncă, talent, graţie şi creativitate au intrat în istorie şi în sufletele noastre ca modele de viaţă şi surse de inspiraţie“, a declarat Leslie Hawke, preşedinte al Asociaţiei Ovidiu Rom.

Costumaţi în personajul preferat - căci asta este tema ediţiei 2008, „Ţară, Ţară, Vrem Eroi!“ -, fiecare va „plăti“, la intrare, 100 de lei. Donaţia le va asigura un loc bun la petrecerea la care vor face atmosferă Damian & Brothers, DJ Fratelli şi DJ Tom Wilson. În plus, invitaţii Halloweenului de la Palatulul Parlamentului vor putea participa la licitaţia cu strigare. Pe lângă obiectele din licitaţie, participanţii vor putea câştiga vizite private în muzee sau un weekend artistic în Londra, cu loja şi cina la Royal Opera House. La ediţia din 2007, 430.000 de euro În cadrul ediţiei de anul trecut a balului s-au strâns 430.000 de euro, dintre care mai puţin de 10% au reprezentat cheltuieli de organizare. De restul banilor, potrivit organizatorilor, au fost acordate 70 de burse, peste 400 de cadre didactice şi 4.400 de copii din toată ţara au beneficiat de ateliere de vară organizate în comunităţi din Bucureşti şi alte zece judeţe, iar 500 de familii au primit asistenţă socio-educativă integrată.

Ne puteți urmări și pe Google News