Gâlceava de la distanţă a premierilor virtuali

Gâlceava de la distanţă a premierilor virtuali

Candidaţii PDL şi PSD la postul de prim-ministru s-au atacat fără menajamente. Cu o săptămână înainte de alegeri, Theodor Stolojan (PDL) şi Mircea Geoană (PSD), propuşi pentru funcţia de premier, au luat ţara la picior şi se atacă reciproc.

Stolojan s-a dus la Dăbuleni să-l saboteze pe Geoană. „Mircea Geoană nu merită să fie nici măcar în parlament, darămite în funcţia de prim-ministru“, a fost mesajul liderului PDL, Theodor Stolojan, în comuna Celaru, din colegiul Dăbuleni, unde candidează Mircea Geoană.

De câte ori PSD a spus că vrea să facă un partid mai bun, a scos în faţă aceiaşi oameni urmăriţi de DNA, care fug de justiţie ca dracu’ de tămâie... Năstase, Mitrea şi alţii“, a adăugat Stolojan. În timp ce liderul PDL vorbea în sală, în faţa căminului cultural au apărut suporterii PSD, care au afişat un banner pe care scria: „Bine aţi venit în colegiul viitorului prim-ministru Mircea Geoană!“.

Stolojan s-a deplasat şi în comuna Dăbuleni, unde le-a spus localnicilor că Tăriceanu îi plăteşte taxă de protecţie lui Mircea Geoană şi PSD-ului, „aşa cum plătesc mafioţii în unele oraşe pentru a-şi putea desfăşura afacerile“. Liderul PDL l-a criticat pe Geoană pentru propunerea referitoare la amnistia fiscală, taxată drept una dintre „ideile trăsnite“ ale liderului PSD.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Stolojan de la Roman, unde s-a aflat în turneu electoral. „Văd că domnul Stolojan, cavalerul rătă- citor fără de colegiu, cel care a fugit de confruntarea cu electoratul român, a preferat să se ducă listac în Parlamentul European, se plimbă prin colegiul meu şi dă declaraţii fulminante de la Dăbuleni“, a comentat liderul social-democrat.

Despre Stolojan, Geoană a mai spus că e „un om al trecutului“, care a condus România într-o perioadă de dezastru, că a „nenorocit“ economia Republicii Moldova, când era responsabil la Banca Mondială pentru această ţară şi că a dus la faliment inclusiv Fabrica de anvelope „Tofan“. Geoană a adăugat ca Stolojan nu va fi numit premier de către preşedinte nici dacă PDL ar câştiga alegerile.

Geoană se crede pe valul popular

De altfel, Mircea Geoană pedalează în turneele sale prin ţară pe faptul că viitorul premier va proveni de la PSD. El a declarat, ieri, la Buzău, că nu crede că preşedintele Băsescu se va opune voinţei electorale, care ar desemna PSD-ul drept câştigător al alegerilor.

„Are alegeri în 2009, şi electoratul va fi judecătorul acestei situaţii“, a explicat Geoană. Preşedintele PSD a mai spus că partidul său va utiliza toate mijloacele posibile, dacă Traian Băsescu va ignora voinţa electorală, însă nu a precizat care ar fi aceste mijloace, arătând doar că suspendarea preşedintelui nu este unul dintre acestea.

CAMPANIE PE INTERNET Tăriceanu combate de pe blog

Pe blogul personal, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a postat un text critic la adresa lui Mircea Geoană, pe care îl acuză că nu a răspuns invitaţiei sale de a participa vineri la o dezbatere pe teme economice. „Am avut din nou confirmarea că Mircea Geoană fie nu înţelege nimic, fie se preface că nu înţelege. Eu l-am invitat la o dezbatere serioasă, în care să vorbim despre soluţii pentru ca România să treacă peste criza economică. El mă invită la un miting“, a spus Tăriceanu. Concluzia sa: „Este diferenţa esen- ţială între dreapta şi stânga. Politicienii de stânga se simt bine la mitinguri - unde lumea crede tot ce spui -, dar evită dezbaterile serioase, unde trebuie să aduci şi cifre, şi argumente concrete“.

Ne puteți urmări și pe Google News