Gabriela Firea vrea să producă energie termică din gunoaie şi să îi premieze pe cei care colectează selectiv deşeuri
- Antoaneta Etves
- 25 aprilie 2017, 14:22
Specialiştii de la Ministerul Mediului şi cei de la Ministerul Fondurilor Europene analizează construirea unei staţii de sortare termică a deşeurilor, care va avea o capacitate de 300 - 350 de mii de tone de gunoi pe an.
Capitala va avea o staţie de sortare termică a deşeurilor, cu o capacitate de 300 - 350 de mii de tone de gunoi anual, a anunţat, marţi, primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, prezentă la conferinţa "CIRCULAR 3.0", organizată de GreenRevolution în parteneriat cu Ministerul Mediului.
''La nivelul Capitalei se lucrează, împreună cu Ministerul Mediului şi Ministerul Fondurilor Europene, la construirea unei staţii de sortare termică a deşeurilor, care va avea o capacitate de 300 - 350 de mii de tone de gunoi pe an. Este absolut nepoluantă şi are o valoare de 250 milioane de euro, fonduri europene. Au fost mai multe analize realizate de specialişti şi reprezentanţi ai mediului academic, universitar. Toate studiile au mers către această soluţie. Ea a fost pregătită şi în anii anteriori, dar a fost soluţie pregătită la nivel teoretic'', a declarat Firea.
Referindu-se la poluare şi la colectarea selectivă a deşeurilor, primarul general al Capitalei a susţinut necesitatea educării pentru protecţia mediului înconjurător.
''Colectarea selectivă vine tocmai să accentueze una dintre problemele şi unul dintre minusurile societăţii pe acest palier. (...) Nu am intrat deocamdată într-o zonă de alertă, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim relaxaţi. Avem o preocupare constantă şi în cele câteva luni de mandat avem şi câteva realizări, ceea ce vine ca un argument în plus în privinţa interesului acordat de echipa de management de la Primăria Municipiului Bucureşti", a mai spus Gabriela Firea.
De asemenea, Firea a menţionat parteneriatele încheiate de PMB cu asociaţii pentru colectare selectivă, pentru amplasarea a 50 de staţii, cele mai multe automatizate.
''PMB pune la dispoziţie domeniul public şi accesul la energie electrică. (...) Fiecare poate să vină şi să obţină pe loc bani sau vouchere. (...) Am ales această modalitate pentru că mi se pare că este una care co-interesează elevul, studentul, cetăţeanul. Să fie mai atent cum colectează şi să aibă şi un mic beneficiu. Cred că vom avea foarte mult suport în rândul tinerilor'', a susţinut edilul şef al Capitalei.