Gabriela Firea a DEMISIONAT din PSD după ce a pierdut RĂZBOIUL politic cu liderul PNL ILFOV

Gabriela Firea a DEMISIONAT din PSD după ce a pierdut RĂZBOIUL politic cu liderul PNL ILFOV

Gabriela Firea a demisionat din PSD și rămâne senator independent. Gestul său vine după ce PNL a luat decizia de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, iar pesediștii nu au luat poziție vizavi de acest lucru.

"Începând cu data de 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului", a anunţat senatorul Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă. Ea precizează că a luat această decizie după ce PNL a acceptat colaborarea în plan local cu PDL, reacţionând la conflictul din USL Ilfov prin promovarea preşedintelui PNL Ilfov în funcţia de coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile europarlamentare, "timp în care niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de aceast demers flagrant de rupere a USL".

"În ciuda îndemnurilor repetate pe care le-am primit, prin diverse canale, de a accepta această situaţie, pentru că aşa e în politică, nu pot să asist pasivă la încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL şi pentru care am fost votaţi de oameni în 2012. Nu există nicio justificare credibilă pentru a accepta ca la nivelul judeţului Ilfov Uniunea Social Liberală să fie extinsă de la 4 la 6 partide, respectiv cârdăşia PNL-PDL-PPDD la care se adaugă, de formă, PSD, UNPR şi PC. După cum nu este admisibil ca primăriile «neprietene» să fie lăsate fără fonduri, iar PDL să deţină un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în detrimentul PSD", a arătat Gabriela Firea. Alianța cu PDL, mărul discordiei

Firea a acuzat PNL Ilfov că a făcut în Consiliul Judeţean alianţă cu PDL, iar liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a afirmat, la RTV, că a făcut acest lucru pentru a putea duce la îndeplinire proiecte cu care s-a angajat în faţa electoratului, în condiţiile în care majoritatea cu PSD nu mai funcţiona.

Firea a declarat ulterior că are în vedere iniţierea la nivelul USL Ilfov, respectiv între organizaţiile PSD şi PNL, un pact de neagresiune, după modelul pactului de la Botoşani. În replică, Petrache a spus că nu este împotriva unui pact de neagresiune propus de organizaţia PSD, dar înainte vrea să se consulte cu liderii USL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, ieri, că  s-a luat decizia desemnării lui Marian Petrache, vicepreşedinte al PNL, în calitate de coordonator al campaniei pentru alegerile europarlamentare. Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, astăzi, că este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov, menţionând că subiectul va fi discutat într-o şedinţă a USL care va avea loc luni, iar "lucrurile se vor rezolva"

CITIȚI ȘI:
  • Liviu Dragnea: Este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov. USL va rezista până când se va rupe
  • Gabriela Firea: USL Ilfov NU mai există. Crin Antonescu m-a URECHEAT public
  • Gabriela Firea, nou schimb de replici cu liderul PNL Ilfov, Marian Petrache
  • Vicepreşedintele PSD Gabriela Vrânceanu Firea: Cel mai bine ar fi ca USL să se rupă în martie

Ne puteți urmări și pe Google News