Gabriel Oprea: Venirile de trupe și armament în România înseamnă siguranță și securitate
- Silvana Chiujdea
- 25 iunie 2015, 00:14
Premierul interimar Gabriel Oprea a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că amplasarea de armament greu și de soldați americani în România înseamnă securitate totală pentru statul român.
"Venirile de trupe și armament în România înseamnă siguranță și securitate, înseamnă pregătire militară, înseamnă experiență, înseamnă securitate în totalitate pentru România și pentru UE. Pot să vă spun că suntem în parametri normali de pregătire și vreau să vă spun că românii sunt în siguranță", a precizat Gabriel Oprea la Antena 3.
În privința unei eventuale încorporări, premierul interima a explicat că desfășurarea de forțe și exercițiile militare sunt doar parte a planului obișnuit al Statului Major de pregătire a rezerviștilor, iar românii nu au motive de îngrijorare, pentru că sunt în siguranță.
"România este un stat sigur. (...) România este un stat important ca poziție geostrategică, Polonia, noi, Turcia. Avem un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii, militarii români sunt foarte buni, sunt profesioniști. Nu este nimic special în momentul de față, nu se face nicio încorporare, este planul acela obișnuit al Statului Major General, an de an se pregătesc rezerviștii. În actualul context trebuie să te pregătești. (...) S-au strâns niște bani la bugetul de stat, am discutat cu premierul Victor Ponta, o parte merg pentru securitate națională, chiar am discutat să cumpărăm încă o escadrilă de avioane F 16, securitatea costă. Lucrurile sunt în ordine, sunt aliații noștri aici la graniță și sunt solidari cu noi, ne pregătim, întotdeauna îți arăți potențialul pentru a descuraja", a subliniat Gabriel Oprea.