G8: acord pentru reducerea cu 50% a emisiilor poluante
- Adam Popescu
- 9 iulie 2008, 03:00
Liderii ţărilor puternic industrializate (G8) reuniţi la Toyako (Japonia) au încheiat ieri un acord asupra reducerii emisiilor poluante, salutat de unii ca „un progres“, dar considerat de ecologişti a fi „insuficient“.
Şefii de stat şi de guvern ai celor mai dezvoltate ţări au convenit ca până în anul 2050 să opereze o reducere „de cel puţin 50%“ a emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră, care contribuie la încălzirea globală. Acordul deschide calea unor negocieri privind încheierea unui tratat internaţional în 2009, în cursul Conferinţ ei ONU asupra climatului, care se va desfăşura la Copenhaga.
Statele Unite, care sub administraţia Bush s-au opus semnării oricărui document vizând reducerea emisiilor poluante, au obţinut în acest caz o serie de concesii privind datele de implementare şi constrângerile inerente, dar au subscris la nivelul de 50% al reducerii şi la data-limită sus-menţionată.
Mai multe organizaţii ecologiste, precum Greenpeace, au apreciat însă că acordul de marţi „nu va împiedica deloc haosul climatic“. În acest ritm, a adăugat şi Oxfam, „lumea va fi coaptă în 2050“. Africa de Sud, care va participa astăzi la o reuniune extinsă a G8, a estimat de asemenea că acordul nu este decât un „slogan lipsit de conţinut“. Liderii G8 s-au mai declarat „profund preocupaţi de puternica creştere a preţurilor alimentare mondiale“, care „ameninţă securitatea alimentară“ a planetei. În consecinţă, ei au cerut ţărilor care dispun de stocuri de hrană „să pună la dispoziţie o parte a surplusului lor pentru statele în nevoie“. Fără decizii cu burta goală
Pe fondul crizei alimentare, organizatorii Summitului G8 i-au răsfăţat pe şefii de stat şi de guvern participanţi la lucrări cu o extravaganţă gastronomică - 18 feluri de mâncare - din care nu puteau lipsi delicatese precum caviarul sau şampania, ori vinurile fine. Meniul a inclus supă de crab şi supă de trufe, miel de lapte şi miere de levănţică, printre multe altele.
Bogata masă a fost stropită din belşug atât cu sake, cât şi cu cele mai selecte vinuri din Europa şi SUA. „Este profund ipocrit ca ei să-i îndestuleze fel după fel pe liderii mondiali, când avem această criză alimentară şi milioane de oameni nu-şi pot permite o masă decentă“, a declarat Dominic Nutt, de la organizaţia Salvaţi Copiii.
DIN MAPA DE PRESĂ Scuze pentru Berlusconi
Statele Unite au prezentat scuze oficiale premierului italian Silvio Berlusconi după distribuirea unei biografii a acestuia în care se afirma că este „detestat de multă lume“, relatează Reuters. Biografia de patru pagini, extrasă din Enciclopedia Personalităţilor, sublinia că „Berlusconi este considerat de mulţi un diletant care s-a remarcat datorită influenţei pe care o are asupra presei. Este unul dintre cei mai controversaţi lideri într-o ţară cunoscută pentru corupţie şi vicii“, menţiona biografia, inclusă într-o mapă de prezentare distribuită reporterilor care îl însoţesc pe George W. Bush.