Preşedintele Nicolas Sarkozy intenţionează să reintegreze ţara sa în structurile de comandă ale alianţei militare nord-atlantice, informează Le Monde.
Pasul final urmează să fie făcut în aprilie, la Strasbourg, la summit-ul care marchează cei 60 de ani de la înfiinţarea NATO.
"Pentru a răspunde crizei şi conflictelor, alianţele constituite pe baza valorilor comune - cum sunt Uniunea Europeană şi NATO - au o importanţă enormă. Este în interesul nostru să facem din construcţia europeană şi din parteneriatul atlantic cele două feţe ale aceleiaşi politici de securitate", se menţionează într-o declaraţie comună a lui Sarkozy şi a cancelarului german Angela Merkel.
Potrivit presei din Hexagon, guvernul francez a obţinut acordul Statelor Unite pentru preluarea comandei în două comandamente NATO: Norfolk(SUA) şi Lisabona(Portugalia).
Generalul de Gaulle, supărat de ambiţiile hegemonice ale SUA
Desprinderea de structurile de comanda ale NATO a Franţei a fost decisă în 1966 de generalul Charles de Gaulle. Acesta i-a transmis o scrisoare în acest sens preşedintelui american Lyndon Johnson, care conducea ţara în plin război rece. Franţa rămânea membră a Alianţei, dar cerea organismelor NATO să părăsească teritoriul său.
Imediat după această decizie, provocată de planurile ambiţioase ale americanilor în Europa, De Gaulle vizita Uniunea Sovietică, menţionând că cele două ţări "îşi vor uni eforturile în interesul păcii".